Scurt istoric al formării rasei de porci Bazna!

În anul 1870, Transilvania încă nu apartinea României şi avea administraţie de regulă straină. Acea administraţie a început însă construirea de căi ferate în Transilvania. Prima “organizare de şantier”-(cum s-ar numi astăzi) - pentru începerea construirii de căi ferate de către o firmă din Anglia acelor vremuri a avut sediul în localitatea balneară Bazna de lângă Mediaş.

Administrator al Băilor Bazna era atunci un anume Francois Ehrlich, medic balneolog, despre care am aflat din sursele bibliografice de limba germană, c-ar fi fost un fel de francez germanizat, originar din Alsacia-Zona Colmar, însurat cu o săsoaică din partea locului. Englezii au importat atunci din Comitatul Berkshire (Anglia) un prim nucleu destul de numeros de porci din rasa englezească Berk. În primii ani, până prin 1890, acea crescătorie ar fi funcţionat în regim absolut închis din raţiuni de carantină sanitar-veterinară, produsii sacrificându-se pentru consumul micii colonii engleze care lucra în şantierul căii ferate.

Cu toate acestea, din acel nucleu, în anul 1872, Francois Ehrlich obţine o pereche de porci de rasa Berk, un vier şi o scroafă neînrudită cu vierul, dar gestantă cu-n alt vier dintr-o altă linie genealogică. Deci două linii genealogice.

Şcoliţi la Deutscheakerbauschule - şcoala săsească de agricultură - de la Marienburg –Feldioara de astăzi- şi deci foarte receptivi la progres agricol, saşii din Bazna şi din împrejurimi şi-au dus la montă scroafele de rasa MANGALIŢA Blondă (albă) la acel vier. Produşii metişi heterozigoţi obţinuti în primele generaţii au uimit prin calităţile lor de precocitate, proporţie mare de carne în carcasă şi însuşiri materne ale scroafelor metise, caractere pentru care 70-80% dintre vierii de rasa Berk au dovedit o dominantă absolută. 

Norocul a făcut ca în acea perioadă director al şcolii săseşti de agricultură de la Feldioara să fie un maestru economist – în germ. Oekonomierat - sas pe nume Walter Jakob, unchiul soţiei lui Francois Ehrlich. Walter Jakob  a facut publice imediat performanţele productive ale acestei populaţii metise de porci, mai întâi în toate publicaţiile de limba germană din Transilvania, şi ulterior şi-n ziarele de limba română şi maghiară din epocă. Încă din anul 1874, sub auspiciile Siebenburghischelandwirtschschaftlisches  Verrein – Sindicatul agricol al saşilor ardeleni - se înfiinţează la şcoala din Feldioara o crescătorie de porci cu un nucleu matcă de 250 de scroafe, profilată apoi în scurt timp exclusiv pe structurarea genetică şi selecţionarea pe baze ştiinţifice a rasei de porci Bazna (în germanî Baassnerschweinerasse).

În anul 1932, fiul lui Walter Jakob de la Feldioara obţine titlul de Doctor în Agronomie al Institutului Agronomic de la Bucureşti cu teza “Etude du porc Bazna”, publicată în Anale de L’Institut National Zootehnique, Tomul 1, anul 1932. Din întâmplare, un exemplar din acea teză de doctorat am găsit şi eu între cărţile de specialitate pe care mi le-a cumparat regretatul meu tată , de la batranul medic veterinar Paier Francisc, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Livezile.

Între timp, în paralel cu acest prim nucleu de selecţie, după anul 1880, aclimatizându-se şi înmulţindu-se nucleul de porci de rasa Berk ai antreprizei de căi ferate, au inceput să se vânda vieri de rasa Berk şi către alte comune sau către diferiţi crescători particulari cu posibilităţi material -  baronul Bethlen de la Beclean, baronul de la Bonţida, baronul Veserenyi la Zalău, Asociaţia agricultorilor din Hochstadt (hostezenii nemţi maghiarizaţi din Cluj), la diferite asociaţii zonale ori chiar comunale  Landwirtschaftschlische Wereine - ale saşilor, evreul Zulli Roif  - proprietarul de atunci al morii Steaua din Gherla, medical veterinar Zigler din Turda etc., etc.

Tot de la doctorul Paier ştiu că după lipirea Basarabiei la România se puteau aduce relativ uşor şi ieftin, pe calea ferată vieri Berk de prin judeţele de atunci Hotin şi Soroca. Adusese şi dumnealui de două ori când era medicul veterinar al Camerei Agricole Bistriţa şi al Plasei Năsăud.

Copiindu-se schema de încrucişare de la saşi, vierii Berk au montat scroafe Mangaliţa în localităţile de limba maghiară, metisii Berk x Mangaliţa

numindu-se la început KENDOS DISZNO. De acolo vine probabil denumirea populară de porc keseu, utilizată cu referire la culoarea tipica a rasei, în zonele Budeşti - Sânmihai –Ţaga - Sărmaş- Mociu.

Bătrânul medic veterinar Paier îmi povestea când eram copil că în epoca respectivă, porcul Bazna fixat genetic era încă puţin răspândit, dar  devenise o adevărată modă încrucişarea în masă a scroafelor de Mangaliţa cu vieri de rasa Berk. După a doua generaţie, când efectul heterozis se diminua,  scroafele metise din F2 sau F3 erau montate cu vieri comunali ori ai privaţilor din tipul săsesc, De Bazna, care fusese fixat genetic prin consangvinizare moderată de către şcoala de la Marienburg şi din care între timp apăruseră crescătorii - fiice la saşii din Dipşa, Tărpiu, Dumitra, Lechinţa, Teaca, la ungurii din Jeica, Nimigea şi Fântâniţa etc. Dintr-alta sursă istorică - regretatul Boca Pompei - am aflat că primii români care au înfiinţat o asemenea crescătorie fiică de porci De Bazna au fost grănicerii năsăudeni – Regna - crescătoria fiind localizată undeva pe la Ciceu Mihăieşti sau Ciceu Giurgeşti unde Regna avea teren arător producător de cereale. Am şi un început de dovadă scrisă despre asta, ea provenind de la regretatul istoric bârgăuanul Theodor Ghitan.

Astfel că la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Porcul de Bazna - tipul vechi - era deja relativ bine fixat genetic şi fenotipic.

Dupa război, în anul 1952, s-a înfiintat Statiunea de Cercetări Zootehnice de la Bonţida, şi pe nucleul de acolo s-a derulat cea de-a doua etapă din evoluţia acestei rase, despre care, din lipsă de spatiu în ziar, voi scrie într-un alt viitor număr al ziarului.

Până atunci, să nu uităm însă motto-ul săsesc al libertăţii evanghelice, care tradus în româneste spune:  “Celui care înseteaza, îi voi da să bea din izvorul vieţii mele”. La fel, extrapolând în profesia de zootehnist, sunt gata să dau eu tot ce ştiu,  tuturor tinerilor care vor să se apuce de crescut animale. Că au plecat destui tineri români slugi din Spania şi până în Irlanda. Ar fi timpul să mai rămână şi pe acasă să continue ocupaţiile strămoşilor lor.

Cu cea mai distinsă consideraţie pentru toti cititorii ziaului.

 

Ing. zootehnist şi jurist Andron Traian Ioan, 0755. 277470

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]