Seara duhovnicească „Bucuria Crăciunului”, cu PS Macarie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, la Biserica cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, aparținând Parohiei Ortodoxe Române Năsăud III – Blocuri, păstorită de către părintele Ovidiu Sermeșan, în cadrul serilor duhovnicești organizate în Protopopiatul Năsăud în acest post al Crăciunului de către Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” a conferențiat Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi.
Tema conferinței susținută de către episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord a fost „Sfânta Spovedanie, Taina iertării și vindecării”. Preasfinţia Sa a subliniat că „Mântuitorul Iisus Hristos se naşte în Betleemul Iudeii de dragul nostru şi spre folosul nostru. Însă de o mie de ori dacă s-ar naşte în Betleem, dacă nu se naşte şi în inima noastră totul este în zadar. Dar inima noastră trebuie mai întâi curăţită de patimi şi păcate, iar colinde străbune şi imnele străbune o aseamănă cu o peşteră uneori întunecată şi friguroasă în care trebuie să intre Mântuitorul Iisus Hristos pentru a o lumina şi a o încălzi. În peşteră se află întotdeauna o iesle care trebuie de asemenea primenită ca Mântuitorul Să-şi facă sălaş. Această curăţire se face prin Taina Sfintei Spovedanii, prin care Hristos ne curăţă de toate păcatele”.
Această seară duhovnicească intitulată „Bucuria Crăciunului”, organizată de către Parohia Ortodoxă Năsăud III - Blocuri și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” a început cu slujba Vecerniei, săvârşită de către Preafinţitul Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi, în frunte cu pr. protopop Ioan Dâmbu. Din sobor au mai făcut parte pr. Tudor Mudure, inspectorul eparhial pentru tineret din judeţul Bistriţa-Năsăud şi alţi preoţi slujitori ai parohiilor Protopopiatului Năsăud.

În finalul programului tinere artiste, membre ale Asociației, au bucurat auditoriul cu colinde străbune din Țara Năsăudului, adevărate crâmpeie de lumină şi teologie.

Vicepreședinte Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sf. Martiri Năsăudeni”
Pr. CORNEL COPREAN
Membru:
PAUL GAVRILOAIE

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]