Secretarul de stat Sorin Roşu Mareş: Programul de dezvoltare a raselor Bazna şi Mangaliţa ar urma să fie aprobat săptămâna viitoare!

Secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare ar urma să fie aprobat o hotărâre privind programul naţional menit să stimuleze creşterea porcilor din rase vechi, Mangaliţa şi Bazna.

         „Este un program care se adresează micilor crescători, în sensul că aceştia vor beneficia de achiziţia gratuită a purceilor, în momentul de faţă este maximum zece. Ei vor avea asigurată desfacerea, adică vor semna un contract cu un abator autorizat pentru minimum jumătate dintre purcei. Prin acest program nu am vrut altceva decât să valorificăm eficient surplusul de furaje care există pe piaţă, respectiv porumb, grâu, orz etc., iar în al doilea rând să creştem efectivul de porci din aceste rase care sunt de o valoare extraordinară. Pe vremea lui Ceauşescu, vestitul Salam de Sibiu se făcea din carne de porc Bazna, care are o grăsime extraordinară, cu colesterol bun pentru organism, la fel şi Mangaliţa”, a declarat Sorin Roşu Mareş.

         Secretarul de stat de la Agricultură a declarat că acest program a suscitat un interes destul de mare în rândul fermierilor. Programul va fi implementat prin direcţiile judeţene pentru agricultură, fermierii având termen 90 de zile pentru a se înscrie, ulterior aprobării acestui act normativ.

         În prezent, se identifică fermele de reproducţie de unde vor fi distribuiţi purceii – înscrişi în Registrul Genealogic – astfel de exploataţii existând la Sibiu, Hunedoara etc.

         Altfel, obiectivele stabilite prin bugetul de stat pe 2018 la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt atragerea de fonduri europene, continuarea programelor de succes din anul precedent (cultivarea de tomate în spaţii închise şi programul lâna), dar şi zootehnizarea României. Oficialul guvernamental a punctat câteva din priorităţile din acest an ale ministerului de resort, şi anume înfiinţarea unor centre de preluare şi prelucrare primare a lânii, centre de abatorizare locală, susţinerea crescătorilor de suine care deţin capacităţi de reproducţie, susţinerea crescătorilor de păsări (în speţă a incubatoarelor), dar şi programe pentru pescuit şi acvacultură. Revitalizarea creşterii bubalinelor, a raselor de taurine  Bălţată Românească şi Brună, dar şi acordarea de miere în şcoli (un borcan de 250 ml/lună/elev) reprezintă alte priorităţi ale Ministerului Agriculturii.   

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]