Şedinţa Consiliului Local Prundu Bârgăului

Vineri 13 iulie 2012, la ora 15, în sala de şedinţe a primăriei a avut loc şedinţa Consiliului Local al comunei Prundu Bârgăului, având următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre privind alegerea şi organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Prundu Bârgăului. Iniţiator Crişan Doru Toader, primarul comunei.
2. Diverse. 2.1 Informare privind unele măsuri întreprinse pentru organizarea şi funcţionareapieţelor din comuna Prundu Bârgăului, conform Hotărârii Consiliului Local Prundu Bârgăului nr.55 din 2008. Prezintă Crişan Doru Toader, primarul comunei. 2.2. Informare privind Asociaţia Proprietarilor de Pădure „Bârgău – Călimani” Prundu Bârgăului (structura, bugetul de venituri şi cheltuieli, cheltuieli de personal, utilităţi, organigrama, stat de funcţii, stat de personal, atribuţii, act constitutiv). Prezintă Preşedintele APP „Bârgău – Călimani”, Cioanca Ioan. 2.3. Informare privind proiectul de organigramă al aparatului de specialitate al Primarului comunei Prundu Bârgăului. Prezintă Crişan Doru Toader, primarul comunei. 2.4. Informare privind unele măsuri referitoare la curăţenia şi salubrizarea comunei Prundu Bârgăului. Prezintă Crişan Doru Toader, primarul comunei. 2.5. Informare privind obligativitatea depunerii de către consilierii locali a declaraţiilor de interese, declaraţiilor de avere, precum şi unele drepturi, obligaţii şi răspunderi ale aleşilor locali. Prezintă Capotă Virginia, secretarul comunei Prundu Bârgăului. Semnează Primar, Crişan Doru Toader.
În şedinţa de consiliu local, având ca preşedinte de şedinţă pe prof. George Vlad, s-a procedat la fixarea numărului de 3 comisii de specialitate, după care s-au făcut propuneri, în urma votului comisiile întrunindu-se pentru alegerea preşedinţilor, secretarilor şi membrilor în comisie.
Componenţa Comisiilor de specialitate din Consiliul Local al comunei Prundu Bârgăului este următoarea:
Comisia economico – financiară: Badiu Aurel, preşedinte, Radu Zaharie, secretar, Ilie Avram, Ioan Cioncan şi Andrei Krestel, membri.
Comisia de Urbanism: Leon Vlad, preşedinte, Vasilică Halostă, secretar,
Dănuţ Vlad, George Vlad şi Neculai Vlad, membri.
Comisia de Cultură, sănătate şi sport: Toader Răcilă, preşedinte, Florin Bălan, secretar, Valentin Ciurea, Viorel Popandron şi Ioan Pop, membri.
Dorim tuturor consilierilor şi primarului Doru Toader Crişan, cît mai multe şi bune realizări pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea capitalei bârgăuane.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]