Duminica a 3-a din Post(a Sfintei Cruci), Ev.Marcu( 8,34-38)

SEMNIFICAŢIA CRUCII

Pr. Emanuel Vidican

Suntem în duminica a treia a marelui Post, perioadă de pregătire duhovnicească pentru patimile şi moartea Mântuitorului, dar şi a luminatului praznic al Învierii Sale. Biserica noastră a rânduit această Duminică drept zi de cinstire a Sfintei Cruci, căci ea ne aduce aminte de jertfa sângeroasă a Mântuitorului pe cruce, de suferinţele şi moartea Sa pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Acum, la înjumătăţirea postului, “ se ridică crucea lui Iisus Hristos, care, cu braţele ei, ne umbreşte pe toţi, ne îmbrăţişează pe toţi, ridicându-ne să privim înainte, spre lumina Învierii” ( Mitropolitul Nicolae Mladin).
Creştinismul nu poate fi conceput fără cruce, ea fiind semnul lui distinctiv. Iar când zicem “cruce”, ne gândim, în primul rând, la crucea lui Hristos, la crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, crucea jertfei Sale, întrucât crucea nu poate fi despărţită de Hristos.
În lumea antică - la asiro – babilioneni, la romani şi la iudei - crucea era folosită pentru răstignirea şi pedepsirea răufăcătorilor şi a trădătorilor. Iar Mântuitorului I s-a rezervat tocmai acest mod nedemn de osândire. În cazul Mântuitorului, crucea a devenit altarul pe care S-a adus ca jertfă pe Sine Însuşi, pentru oamenii din toate timpurile. El a fost jertfă, dar şi jertfitor, adică arhiereul care a adus-o, după cum spunea Sfântul Apostol Pavel (Evr.9,11-14). Iar rodul jertfei Sale pe cruce este subliniat de Sfântul Chiril al Ierusalimului, care scria că El “ a suferit patimile că să împace prin sângele crucii pe cel din cer cu cele de pe pământ”, cum spunea, de altfel, şi Sfântul Apostol Pavel (Col.1,20). Din pricina păcatelor continuă Sfântul Chiril - eram duşmanii lui Dumnezeu,... dar El, ca un iubitor de oameni ce era, a hotărât ca Fiul Său să moară pentru păcatele oamenilor, încât, “ în trupul răstignit pe lemnul crucii Hristos a luat păcatele, pentru ca prin moartea Lui, noi să murim pentru păcate şi să trăim pentru dreptate.”
Pe cruce, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, s-a întâlnit cea mai josnică faptă a păcatului omenesc cu cea mai de seamă faptă a iubirii dumnezeieşti.Crucea lui Hristos a devenit, din mijloc de întristare, semn sau prilej de biruinţă asupra morţii, un semn al credinţei, al iubirii dumnezeieşti nemărginite faţă de noi, semn al nădejdii noastre de biruinţă asupra morţii.
Mântuitorul Iisus Hristos a sfinţit crucea prin sângele Său. În felul acesta, crucea a devenit primul altar creştin pe care Domnul S-a adus pe Sine Însuşi ca jertfă pentru păcatele noastre.În felul acesta, din mijloc de chinuire şi pedespsire a răufăcătorilor, crucea devine obiect de cinstire, devine un semn pe care un bun creştin şi-l face zilnic, ca să-şi aducă aminte de patimile şi moartea Mântuitorului. A devenit semnul “Fiului Omului”, care se va arăta pe cer, când El “ va veni pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”, ca să judece lumea, cum ne-a încredinţat El Însuşi (Matei 24,30).
Dar crucea înseamnă pentru noi şi luptă necontenită cu păcatul, cu răul, sub toate formele lui de manifestare. Crucea însemnă înfrânare de la pornirile rele, de la orice faptă nevrednică de numele de creştin, înseamnă rezistenţă împotriva tuturor încercărilor diavolului de a ne abate de la căile credinţei, nădejdii şi iubirii pe căile rătăcirii şi ale răului.
Crucea înseamnă stăpânire de sine, răbdare, înţelepciune, cumpătare în toate. Crucea trebuie să contribuie la desăvârşirea noastră morală, la sporirea vieţii noastre spirituale, la înmulţirea talanţilor cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Cu alte cuvinte, “Fiecare trebuie să-şi ia crucea şi cu ea să pornească pe urmele lui Hristos, pentru a se face tot mai asemenea Lui”, cum spunea (Dumitru Stăniloaie).
Făcând semnul sfintei cruci, ea ne ocroteşte de cele rele, alungă duhurile potrivnice şi dobândim binecuvântarea lui Dumnezeu. Este bine să ştim şi ce semnificaţie are pentru noi, creştinii, semnul sfintei cruci pe care îl facem mereu, căci el are un anumit “simbolism”. Împreunarea a trei degete de la mâna dreaptă simbolizează cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Ducerea mâinii la frunte şi rostirea cuvintelor “ în numele Tatălui” înseamnă cinstirea lui Dumnezeu – Tatăl, coborârea mâinii la piept şi rostirea cuvintelor “ şi al Fiului” simbolizează coborârea Acestuia pe pământ pentru mântuirea noastră, iar ducerea mâinii de la umărul drept la cel stâng, împreună cu rostirea cuvintelor “ şi al Sfântului Duh”, înseamnă împăcarea noastră cu Tatăl şi cu Fiul, prin harul Sfântului Duh, pe care ni l-a adus Fiul. Deci, prin însemnarea noastră cu sfânta cruce mărturisim atât credinţa noastră în Sfânta Treime, cât şi cinstirea şi venerarea crucii.
Nu ne putem gândi la Mântuitorul Iisus Hristos fără a nu ne gândi la crucea Lui, fără a nu-L vedea răstignit pe cruce. Hristos şi crucea sunt nedespăţiţi, de aceea, cinstindu-L pe El, trebuie să-I cinstim şi crucea. O mai cinstim şi din raţiuni de ordin “istoric”, întrucât ea a fost cinstită sau venerată de întreaga creştinătate ortodoxă din toate timpurile, de la Hristos şi până astăzi.
Scriitorul bisericesc Tertulian scria că încă dinainte de el, creştinii obişnuiau să se închine, făcându-şi semnul sfintei cruci. Ea a fost cinstită şi de poporul român dreptcredincios, căci ea străluceşte pe turlele bisericilor, împodobesc casele credincioşilor, sfinţeşte răspântiile drumurilor şi ocroteşte somnul de veci al răposaţilor noştri.
Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor: “ Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier, dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor.1, 18). Aşa trebuie să fie şi pentru noi, putere prin care să ne biruim pe noi înşine, să ne biruim păcatele şi să ne îndreptăm spre Hristos, spre lumina Evangheliei Sale, pentru ca să putem exclama şi noi împreună cu acelaş mare Apostol Pavel: “ Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]