Senatorul Deneş: Opoziţia şi-a făcut „abonament nociv” la moţiunile simple. Măcar de le-ar vota câţi le semnează

Senatorul social-democrat Ioan Deneş consideră că moţiunile simple repetate depuse de Opoziţie, câte una pe săptămână, tergiversează procesul legislativ. „Abonamentul” la moţiuni simple ar fi fost generat, potrivit acestuia, de lipsa susţinerii pentru o moţiune de cenzură.

         „Eu am intitulat acest subiect „Abonament nociv la eficienţa democraţiei”. Opoziţia, în principiu PNL, promitea românilor cu mare popmă şi tam-tem că va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. După ce şi-au făcut numărătorile şi au numărat, mai plrin plen, mai pe holuri, au constatat că nu ar avea nicio izbândă, niciun suuces o astfel de moţiune de cenzură.

         Drept urmare, aşa cum caracterizează o parte a Opoziţiei, şi mă refer la PNL, iar cuvântul la ordinea  zilei este demagogie, caracterizându-i o mare ipocrizie, s-au gândit să facă un abonament la moţiuni simple.

         Marţi, va fi a treia moţiune simplă succesivă, săptămânală, de aceea am denumit-o „abonament”. Au început cu moţiune pentru d-na Rovana Plumb de la Ministerul Muncii, după care au continuat cu secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta, în ceea ce priveşte agricultura, acum urmează o moţiune simplă vizavi de sănătate”, a declarat Ioan Deneş, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Parlamentarul PSD recunoaşte că moţiunile reprezintă o „pârghie democratică” a Opoziţiei, însă ar fi indicat ca iniţiatorii să se prezinte şi la vot şi să o susţină. „O moţiune simplă este semnată de 53-55 parlamentari PNL, dar de votat votează pentru moţiune vreo 34-35, funcţie de cum reuşesc să se trezească, să vină la serviciu, unii dintre ei. Sigur, e o pârghie pe care o are la dispoziţie Opoziţia într-un stat democratic. (...) Vreau să vă spun că în prima zi a săptămânii noi avem vot pe o lege organică, legi foarte importante, iar dumnealor, pentru a împiedica votul pe aceste legi organice, au făcut acest abonament la moţiuni simple”, a  adăugat senatorul Deneş.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5