Senatorul Dorin Dobra: Republica Moldova se îndepărtează de noi. Sunt mii de soluţii prin care putem să ne apropiem mai mult

Intervenţia senarorului Dobra din şedinta plenului referitoare la dezbaterea şi adoptarea Proiectului de lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova

E numai un cadru în care voiam neapărat să spun câteva lucruri, felicitând, evident, demersul început în 2010, continuat de-a lungul acestor ani şi, sper eu, susţinut şi pe anii următori. Dar vream să spun neapărat că în perioada asta în care noi vorbim de ajutoare – şi e minunat că le facem –, noi vorbim de susţinere financiară – şi e minunat că reuşim să o realizăm – , şi spun cu toată puterea mea mai ales pentru colegii parlamentari şi apoi pentru Guvernul României că trăim zile în care Republica Moldova se îndepărtează de noi, se îndepărtează de speranţa de a accede în Uniunea Europeană şi, în general, se îndepărtează de orice deziderat ce stă în sufletul oricărui român.

Din toate aceste motive, aş vrea să atenţionez atât colegii parlamentari, cât şi Guvernul României că vor urma câteva iniţiative care să apropie Republica Moldova şi mai mult de România. Am să o spun până la capăt: sunt metode de a ne apropia de Republica Moldova ce nu contravin nici legislaţiei acquis-ului comunitar european şi nici vreunei temeri a vreunui român. Eventual, contravin intereselor celor de la Est care, în timp ce noi vorbim de 100 de milioane de euro pe care îi împărţim pe ani şi semnăm acorduri suplimentare – lucrează foarte precis la îndepărtarea, în general, a flancului estic al Uniunii Europene faţă de Uniunea Europeană şi a Republicii Moldova faţă de România.

În speranţa că nu o să ajung şi eu pe lista indezirabililor la Moscova după acest speach, dar nu sunt eu atât de important deocamdată, şi nici nu-mi propun neapărat să devin, vă spun doar atât că trebuie să facem mai mult.

Eu îl stimez şi pe domnul Victor Ponta, că merge destul de des în Republica Moldova şi încearcă să susţină dialog cu ceea ce astăzi avem acolo ca şi Guvern reprezentativ, dar vă spun celor care nu ştiţi că, într-un studiu recent, 50% din cetăţenii Republicii Moldova se uită deja înspre Est şi doar 28% se mai uită înspre Vest. Şi eu vă spun astăzi, cu toată puterea, că suntem într-o conjunctură geopolitică, geostrategică, într-o încrâncenare care – culmea – pentru noi şi fraţii noştri din Republica Moldova e favorabilă. Nimeni astăzi nu ne-ar acuza nici din Uniunea Europeană, nici din România cu atât mai puţin dacă am face mai mult pentru Republica Moldova.

Să intre oamenii aceia mai uşor în România. Să începem să plătim pensii veteranilor de război din Republica Moldova ce au luptat pe teritoriul României în cel de al Doilea Război Mondial, că ne-om permite, nu mai sunt atât de mulţi.

De curând, am rugat Ministerul Învăţământului – şi vă rog să transmiteţi – printr-o întrebare, să poată participa copiii la olimpiadele noastre şi, dacă sunt buni, să câştige şi premiile. Mi-au răspuns din condei că olimpiadele sunt pentru cei din România. Nu asta intenţionam.

Sunt mii de soluţii prin care putem să ne apropiem mai mult, mii de trasee şi mii... şi mii de oportunităţi, astfel încât să nu treacă acest mandat, care este al nostru, al tuturor, şi să fie mandatul în care noi ne-am îndepărtat şansa de a realiza ceea ce ne dorim cu toţii.

Eu vă mulţumesc tuturor şi, în special, domnului preşedinte pentru înţelegere, dar am ţinut mult să trag acest semnal de alarmă vouă, în primul rând, colegilor mei, şi apoi Guvernului României, că e cazul să facem mult mai mult.

Mulţumesc frumos tuturor. Mulţumesc, domnule preşedinte.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5