Sensul vieţii

Cartea Sensul vieţii, publicată în anul 1933 şi scrisă de medicul-psiholog Alfred Adler, este o operă din care putem învăţa lucruri deosebit de utile.

Prin exemplele date, autorul explică, în mod ştiinţific, faptul că omul este în aşa fel construit încât nu poate progresa în dezvoltarea sa autentică decât dacă trăieşte şi năzuieşte ca parte a întregului.

Referindu-ne la capitolul Primele amintiri din copilărie putem spune că aflăm importante noţiuni despre funcţia şi structura memoriei. Autorul confirmă, urmare a studiilor sale, constatările autorilor mai vechi, în sensul că memoria nu este considerată nicidecum ca locul de întâlnire al senzaţiilor şi impresiilor, că impresiile nu se fixează ca "mneme", ci că în această funcţiune avem de-a face cu o forţă parţială a vieţii psihice unitare a Eului, a cărui misiune, ca şi aceea a percepţiei, este aceea de a adapta impresiile la stilul de viaţă gata constituit şi să le utilizeze prin prisma sa.

În cartea Sensul vieţii Adler spune: "Toate funcţiile noastre corporale şi sufleteşti sunt dezvoltate corect, normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială şi sunt apte pentru colaborare.", şi mai departe, ne arată, între altele, faptul că deficienţa fiinţei umane în a-şi manifesta sentimentul de comuniune socială duce la eşec în viaţă. Trăsăturile de caracter ale individului exprimă gradul de sentiment de comuniune socială, iar psihologia individuală îl poate ajuta pe om să vadă dacă este pe calea cea bună.

Traducătorul cărţii Sensul vieţii, doctorul Leonard Gavriliu, ne îndeamnă de la început, cu dragi cuvinte, pe care le asimilăm cu respectul cuvenit şi vă îndemnăm să citiţi această carte de referinţă:

"Mesajul filosofic şi etic al cărţii lui Alfred Adler este, desigur, de o eternă actualitate. […] Dincolo de opţiunile politice şi religioase, dincolo de coloratura etnică, dincolo de starea socială, oamenii au datoria primordială de a colabora eficient unii cu alţii, pe terenul soluţionării marilor probleme ce le definesc existenţa. Individul centrifug este o anomalie, o aberaţie, o monstruozitate şi de aceea este de înţeles accentul permanent pus de Adler pe cultivarea cu predilecţie a sentimentului de comuniune socială. […].

Acest Întreg poate fi familia, colectivul de muncă, patria. Dar şi umanitatea în ansamblul ei. Ca membru activ al întregului, individul suie către punctul culminant al devenirii sale, afirmându-se ca personalitate. Aşadar, psihologia individuală a lui Adler ne deschide o perspectivă goetheană, aş spune, într-o direcţie apoteotică.

Sensul vieţii? Să urcăm cu consecvenţă la înălţimea fiinţării întru solidaritatea umană autentică, eminamente creatoare, mai sus decât Turnul Babel al încurcării limbilor şi mai ales al demonicei încurcări a religiilor."

În timpul activităţii sale, A. Adler a avut ocazia să treacă în revistă un impunător material uman, a fost psiholog, consilier medical, educator în şcoli şi a urmărit ca să nu afirme lucruri pe care nu le putea demonstra prin propriile experienţe. S-a bazat pe principiul că "totul poate fi şi altfel" şi că unicitatea individului nu se lasă cuprinsă într-o singură formulă.

A pus accent pe deschiderea minţii, pe intuiţie pentru a sesiza nuanţe şi, pe parcursul exercitării profesiei, şi-a întărit convingerea "cu privire la forţa creatoare nezăgăzuită a individului în prima copilărie şi cu privire la forţa sa îngrădită de mai târziu, de îndată ce copilul şi-a dat o lege de mişcare sigură pentru viaţa sa."

Adler se referă ferm la faptul că unitatea de măsură cu care poate fi măsurat un om este reacţia sa emoţională în faţa problemelor inexorabile ale umanităţii, dar şi la felul cum se raportează omul la societatea umană, fiindu-i date omului, în mod irevocabil, spune el, trei probleme: atitudinea faţă de semeni, profesiunea şi dragostea.

Săptămâna viitoare vom continua să vorbim despre Sensul vieţii.