Serbările Bistriţei medievale 2016. Zece ani în inima Cetăţii”

     Ediţia a X-a a Serbărilor Bistriţei Medievale se va desfăşura în perioada 24 – 26 iunie în miezul Cetăţii Bistriţei, acolo unde istoria de opt veacuri a oraşului a fost redescoperită de festivalul medieval. Dar şi Cetatea Bistriţei şi-a descoperit tinerii care o iubesc şi care i-au dăruit la ediţiile precedente viaţă, născută din devotamentul şi imaginaţia lor şi care s-au reunit în trupele „Nosa”, „Sirius” şi „Străjerii Cetăţii Bistriţa”.

     O premieră propusă de ediţia a X-a a Serbărilor Bistriţei Medievale o va reprezenta prezenţa pe scena festivalului a formaţiei germane Farfarello, care îşi va lansa cel mai recent album la Centrul German Bistriţa, în prima seară a festivalului, şi va susţine un concert extraordinar sâmbătă, 25 iunie, pe scena mare.

    A doua premieră, pentru festival şi pentru spaţiul public bistriţean va fi proiecţia video mapping  3D, care va încheia manifestările duminică, 26 iunie.

     Animaţia cavalerească va fi asigurată de Paladinii de Terra Medies, conduşi de Cavalerul Ioan de Siebenburgen şi de Ordinul Cavalerilor Lup, aflat sub porunca Marelui Lup Liviu Pancu. Iar după doi ani de absenţă se întorc acasă şi Străjerii Cetăţii Bistriţa! Cu toţii vor susţine secvenţe din scenariile istorice derulate de-a lungul ediţiilor anterioare ale festivalului medieval.

     Curtea comedianţilor revine în Cetatea Bistriţei cu secvenţele sale de teatru medieval stradal interactiv şi muzicale, iar  în miezul cetăţii, între meşterii de la Târgul Medieval îşi vor instala atelierele artistice bucureştenii de la Şcoala de Arte Medievale (Medieval Art), gata să îi iniţieze pe tineri în artele frumoase şi să-i îmbrace pe cei mai entuziaşti în straie medievale de cavaleri, domniţe sau patricieni.

         Animaţia stradală va fi însufleţită de dansurile domniţelor de la Nosa şi reprezentaţiile cu foc ale trupei Sirius, care vor prezenta împreună cu trupa de muzică medievală Bordo Şarkany din Ungaria povestea fantastică „Domniţa şi Dragonul”. În peregrinare muzicală prin Cetatea Bistriţei se va afla şi formaţia Truverii, care va aduce cu sine şi muzica şi poezia comedianţilor Marelui Will. Nu vor lipsi din miezul cetăţii statuile vivante ale Teatrului Scena, iar medieşenii de la Fire Dream vor lumina cetatea în noapte cu spectacolul lor de foc.

    Menestrelii Veacului XXI vor fi în acest an muzicienii formaţiei Bucovina, atât de iubiţi de tânăra generaţie din cetăţilor româneşti de pretutindeni!

     Serbările Bistriţei Medievale 2016 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa  şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.

Sponsor principal – Kaufland.

Sponsori: Leoni, Betty Ice, Mis Grup Lunca Ilvei, Hotel Metropolis, Pombis, Pizzeria Tonight, Izvorul Minunilor, Salonul Cârlionţ.

     Parteneri media: Bistriţa Culturală, Agerpres, Radio România Cluj, TV Bistriţa,  AS TV, Radio Someş, Radio Transilvania, Bistriţeanul.ro, Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, Zile şi Nopţi, Răsunetul, Bistriţa News, Calendar evenimente, Gazeta de Bistriţa, e-Zine.

     Mai multe informaţii pe site-ul www.bistritamedievala.ro

 

           Bistriţa, la 15.06.2016.                       Preşedinte executiv Florin Săsărman

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5