Seri duhovniceşti la Catedrala „Sfântul Nicolae”

Toţi credincioşii din zona Năsăudului au ocazia de a participa la seri de rugăciune oficiate la Biserica Ortodoxă nr.1 – Catedrala Sfântul Nicolae, în fiecare zi de joi, începând cu ora 17.00. Invitaţia este lansată de preoţii parohi Lucian Greabu şi Florin Rusu care păstoresc acest locaş de cult. Aceasta sună astfel:

„Cu părintească dragoste, noi, preoţii Parohiei Năsăud I vă invităm să luaţi parte la „Serile duhovniceşti” care vor avea loc în fiecare zi de joi, începând cu ora 17.00, în perioada Postului Mare, cu excepţia ajunului Praznicului Buneivestiri, la Catedrala Sfântul Nicolae. Serile duhovniceşti vor începe cu slujba Vecerniei, oficiată în sobor, după care va urma conferinţa şi dialogul cu credincioşii. Sunt invitaţi:

- Arhimandrit Teofil Roman – eclesiastul Catedralei Mitropolitane Cluj-Napoca;

- Arhimandrit Andrei Coroian – stareţul Mănăstirii Nicula;

- Protosinghel Paisie Iloaie – stareţul Mănăstirii Nuşeni;

- Arhimandrit Dumitru Cobzaru – exarhul mănăstirilor Arhiepiscopiei Clujului;

- Dr. Ioan Moldovan – medic Spitalul Militar Cluj-Napoca.

Vă aşteptăm cu drag.

Preoţii: Greabu Lucian, Rusu Florin”

Aseară, 10 martie, a fost prima dintre „Serile Duhovniceşti” la care au luat parte un număr mare de credincioşi năsăudeni, fiind aşteptaţi în continuare, pe toată durata Postului Mare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5