Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Populaţiei Năsăud - informare cu privire la realizarea actelor de stare civilă şi a cărţilor de identitate pentru cetăţenii românii

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Primăriei oraşului Năsăud, prin intermediul d-nei Seica Gabriela, şef serviciu, aduce la cunoştinţa cetăţenilor oraşului Năsăud şi a celor din comunele arondate faptul că:

 „În conformitate cu OUG nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicata, cetăţenii a căror acte de identitate sunt expirate sau urmează să expire, sunt invitaţi la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Năsăud, pentru a solicita un nou act de identitate.

Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate.

Nerespectarea celor susmenţionate constituie contravenţie şi se sancţionează conform legii cu amendă de la 40 lei RON la 80 lei RON”.

             În vederea punerii în aplicare a Hotărârii de Guvern nr.18/2015 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2015-2020, pe linie de acte de stare civilă şi acte de identitate a cetăţenilor români de etnie romă, vă comunicăm faptul că SPCLEP Năsăud derulează o serie de activităţi ce vizează consilierea, responsabilizarea şi informarea cetăţenilor de etnie romă, astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile civile şi sociale pe care le au în calitate de cetăţeni români".

      În acest scop vă comunicăm următoarele:

a) Pentru obţinerea cărţii de identitate şi a certificatelor de naştere, respectiv de căsătorie, sunt necesare următoarele acte:

1. LA 14-18 ANI

 

* CERTIFICATUL DE NASTERE IN ORIGINAL SI XEROCOPIE

* CERTIFICATUL DE CASATORIE SAU SENTINTA DE DIVORT    DEFINITIVA SI IREVOCABILA A PARINTILOR IN ORIGINAL SI COPIE

* ACTUL DE IDENTITATE AL UNUI PARINTE(AL MAMEI) SAU AL  REPREZENTANTULUI LEGAL

* DOCUMENTUL CU CARE PARINTELE (REPR.LEGAL) FACE DOVADA ADRESEI DE DOMICILIU (ORIGINAL SI COPIE)

* TAXA TIMBRU FISCAL 5 LEI

* TAXA CARTE DE IDENTITATE IN VALOARE DE 7 LEI

* CEREREA TIP DE LA GHISEUL SERVICIULUI DE EV.POP.

* LA DEPUNEREA ACTELOR ESTE OBLIGATORIE PREZENTA UNUI PARINTE SAU A REPREZENTANTULUI SAU LEGAL

2. LA EXPIRAREA TERMENULUI DE VALABILITATE SAU PRESCHIMBARE

 

* CERTIFICATUL DE NASTERE, CASATORIE SI DECES(DUPA CAZ) IN ORIGINAL SI XEROCOPIE)

*CERTIFICATELE DE NASTERE A COPIILOR SUB 14 ANI IN ORIGINAL SI XEROCOPIE

*ADEVERINTA DE LA PRIMARIA LOCALITATII DE DOMICILIU

*ACTUL DE IDENTITATE EXPIRAT

*CARTEA DE ALEGATOR(DUPA CAZ)

*TAXA TIMBRU FISCAL DE 5 LEI

* TAXA CARTE DE IDENTITATE IN VALOARE DE 7 LEI

* CERERE TIP DE LA GHISEUL SERVICIULUI DE EV.POP.

 

 

 

 

3.LA CASATORIE SAU DIVORT :

*CERTIFICATUL DE NASTERE SI CASATORIE IN ORIGINAL SI COPIE

*CERTIFICATELE DE NASTERE A COPIILOR SUB 14 ANI  IN ORIGINAL SI COPIE

*ADEVERINTA DE LA PRIMARIA LOCALITATII DE DOMICILIU

*ACTUL DE IDENTITATE

*CARTEA DE ALEGATOR(DUPA CAZ)

*SENTINTA DE DIVORT RAMASA DEFINITIVA SI IREVOCABILA IN ORIGINAL SI COPIE

*TAXA TIMBRU FISCAL DE 5 LEI

*TAXA CARTE DE IDENTITATE IN VALOARE DE 7 LEI

* CERERE TIP DE LA GHISEUL SERV. DE EV.POP

4.LA SCHIMBAREA DOMICILIULUI :

* CERTIFICATUL DE NASTERE, CASATORIE SI DECES (DUPA CAZ)

*CERTIFICATELE DE NASTERE A COPIILOR SUB 14 ANI IN ORIGINAL SI XEROCOPIE

*ADEVERINTA DE LA PRIMARIA LOCALITATII DE DOMICILIU

*ACTUL DE IDENTITATE EXPIRAT

*CARTEA DE ALEGATOR(DUPA CAZ)

*TAXA TIMBRU FISCAL DE 5 LEI

*TAXA CARTE DE IDENTITATE IN VALOARE DE 7 LEI

*CERERE TIP DE LA GHISEUL SERV. DE EV.POP.

Pentru obţinerea Cărţii de  Identitate Provizorie, actele necesare sunt:

·        cererea pentru eliberarea actului de identitate;

·        3 fotografii mărimea 3x4 cm cu bandă albă de 7 mm. la bază;

·        documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu / adresei de reşedinţă, original şi copie;

·        taxa de 6 lei care cuprinde contravaloarea cărţii de identitate provizorii şi a timbrului fiscal.

          Cartea de identitate provizorie se eliberează atunci când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

Pentru obţinerea CERTIFICATULUI DE NAŞTERE şi CĂSĂTORIE la pierdere sau deteriorare, sunt necesare următoarele acte:

·        Copie după cartea de identitate;

·        Cerere tip

·        Taxă de timbru în valoare de 2 lei.

b) SPCLEP Năsăud are Programul de lucru cu publicul de luni până vineri, între orele 8.30 - 13.00, fiind primite actele, iar în intervalul orar 13.00 - 16.30 procedându-se la eliberarea lor. În ziua de joi  primirea şi eliberare de acte se face în intervalul orar: 8.30-18.30.

Compartimentul de STARE CIVILĂ  din cadrul SPCLEP are următorul Program de lucru cu publicul: de luni până vineri, între orele 8.30 – 16.30, primire şi eliberare acte. În ziua de joi  primirea şi eliberarea de acte se face în intervalul orar: 8.30-18.30.

Şef Serviciu,

Seica Gabriela

 

Comentarii

01/09/20 10:04
Ana

Să presupunem că ești un părinte divorțat și cărui copii de afla în grija fostului sot/soție. Cum obții certificatele de naștere ale copiilor în acest caz, și mai ales, de ce și nevoie de certificatele de naștere ale copiilor pentru a-ți face buletinul?!?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5