Şezătoare la poale de Ţibleş

Dacă vreodată îţi vei purta paşii pe tărâmul de legendă al Ardealului iar întâmplarea te va aduce pe drumul dintre Dej şi Beclean, în mijlocul localităţii Uriu, fără să vrei privirea îţi va fi atrasă de nişte culmi îndepărtate şi o aşchie de drum ce te îmbie să o însoţeşti. Pornind, te vei îndrepta spre culmile falnice ale munţilor Ţibleş, iar ca tovarăşă de drum te va însoţi o vână de apă, care nu e alta decât valea Ilişua afluent al Someşului Mare. Pe la mijlocul drumului, la ieşirea din localitatea Spermezeu te va saluta falnic satul Sita. Doar 2 km despart drumeţul ostenit de o privelişte încântătoare căci nu degeaba într-o revistă de sociologie din anul 1937 se spunea: „Călătorul care se abate prin aceste locuri, este întâmpinat de un peisaj deluros, ce ascunde o mică depresiune, dar şi de oameni harnici şi gospodari, de frumuseţile sălbatice transformate pe firul veacurilor de mâinile harnice ale locuitorilor acestui sat.”

Aici locuitorii ştiu mai bine ca oricine să împletească firul muncii cotidiene cu cel al rugăciunii zilnice, lucru pe care l-am trăit şi de câteva zile. Cunoscând potenţialul folcloric din această zonă şi deschiderea locuitorilor la tot ceea ce este frumos, la rugămintea preotului paroh Aurelian Poptean în seara de 2 februarie s-a organizat la Sita o şezătoare ca pe timpurile vechi. Şezătoarea s-a desfăşurat în casă la creştinul Moldovan Ion, o casă care se ăncadrează perfect în tiparele lumii care încetul cu încetul dispare. Gazda şezătorii a fost însuşi părintele Aurelian Poptean, împreună cu doamna preoteasă Susana Veronica.

La lăsarea serii, drumul din faţa bisericii s-a îşîmpânzit de oameni îmbrăcaţi cum nu se poate mai frumos în straie populare, bătrâni tineri, fete, feciori şi chiar copii, 51 la număr, aşteptau cu drag începerea şezătorii. Pentru cei bătrâni era un prilej de reamintire a tinereţii, pentru tineri şi copii un prilej de cunoaştere, având în vedere faptul că ultima şezătoare se desfăşurase aici acum 25 de ani.

Adunaţi fiind cu toţii au pornit spre casa unde pe prispă îi aştepta gazda. Au intrat întâi femeile mai în vârstă având în mâini fuioare de tors, apoi femeile tinere măritate şi în cele din urmă fetele şi ele având fiecare de lucru. În final când totul a fost gata, şi şezătoarea începută a fost adus şi fluieraşul în persoana lui Oprea Valentin care a cântat cât timp a ţinut şezătoarea.

Nu la multă vreme în şezătoare şi-au făcut apariţia bărbaţii şi ficiorii. Au început să se spună tot felul de poveşti, glume şi snoave bătrâneşti. Pentru ca atmosfera să fie perfectă fetele au început să cânte tot felul de cântece populare, iar unele dintre ele să şi strige tot felul de strigături.

Pe la mijlocul şezătorii, gazda, în persoana doamnei preotese a servit pe cei din şezătoare cu tradiţionalele „jemnuţă” şi un vin fiert pentru că în a doua parte a şezătorii a început şi jocul. Fluieraşul Oprea Valentin a cântat cu fluierul piese populare vechi, iar feciorii au început jocul.

La finalul şezătorii toţi participanţii au pornit cântând spre biserică, ca semn al mulţumirii pentru munca depusă. Intrând în biserică participanţii s-au închinat, au cântat o priceasnă, iar după aceea au plecat la miez de noapte fiecare la casele lor cu o bucurie duhovnicească mare şi totodată cu făgăduinţa de a organiza o a doua şezătoare.

Liniştea din miez de noapte s-a lăsat iar peste sat, iar cei doi arhangheli din pridvorul bisericii Mihail şi Gavriil rămân să străjuiască somnul credincioşilor osteniţi.

pr.Aurelian Poptean