Sfântul Ierarh Nicolae

Luni, 6 decembrie, creştinătatea îl sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, cinstit pentru faptele şi viaţa lui deosebită. S-a născut în preajma anului 272, într-un oraş numit Patara, din Asia Mică. Părinţii lui erau creştini, Teofan şi Nona, cu o stare materială deosebită. A primit în familie o educaţie creştină cu totul specială şi aceasta în primul rând datorită unchiului său, episcopul acelei cetăţi. În tinereţe şi-a format o bogată cultură, fiind înclinat spre tot felul de lucruri bune. În urma unei epidemii, părinţii Sfântului Nicolae au murit şi a fost crescut în familia unchiului său. Cu ajutorul acestuia pleacă să cunoască şi să se închine la locurile sfinte, aici vizitând mănăstiri, unde cunoaşte viaţa ascetică a unor călugări. Unchiul său, văzându-i înclinaţia spre lucrurile bune şi pentru a fi de folos bisericii, îl trimite la o mănăstire întemeiată de el, hirotonindu-l ca şi preot. Sfinţenia vieţii lui a atras din ce în ce mai mulţi credincioşi, care vedeau în el un adevărat slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Murind unchiul său, a devenit episcop în scaunul din Mira Lichiei. Ca episcop a fost o pildă turmei sale, printr-o aspră nevoinţă, petrecând în rugăciune, posturi şi înfrânări de tot felul, plin de modestie şi milostivire, având multă înţelegere şi dragoste pentru cei săraci.

Sfânta noastră biserică îl numeşte nu fără temei îndreptător credinţei. A participat la întâiul sinod ecumenic de la Niceea, unde s-au statornicit primele şapte articole ale simbolului credinţei, în care se cuprinde şi învăţătura privitoare la Fiul lui Dumnezeu. Care sunt virtuţile Sfântului Nicolae pentru care este aşa de preţuit şi îndrăgit? În primul rând este vorba de blândeţea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale vieţi. El s-a identificat cu blândeţea şi cu smerenia. O altă virtute ce a împodobit viaţa Sfântului Nicolae a fost înfrânarea. A luptat tot timpul şi a biruit două păcate de moarte: poftele trupeşti şi lăcomia. Apoi, virtutea milosteniei l-a făcut cunoscut şi mai mult întregii lumi. El a iubit sărăcia şi pe săraci. Posibilităţile lui materiale le-a folosit spre a oferi ajutoare săracilor, făcându-şi comoară în ceruri. E bine cunoscută milostenia făcută pentru scăparea celor trei fete de la o viaţă necinstită. A fost un făcător de minuni, Sfântul Nicolae a preamărit pe Dumnezeu prin rugăciuni, învăţături şi fapte, iar Dumnezeu l-a preamărit cu darul facerii de minuni. Pe bolnavi i-a vindecat, pe cei asupriţi i-a izbăvit, pe cei învrăjbiţi i-a împăcat, ajutând pe toţi cei ce au alergat la el.

Din anul 1087, 9 mai, moaştele Sfântului Nicolae se află în Bari, în sudul Italiei, luate din Mira ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Cea mai mare cinste ce i se poate aduce Sfântului Nicolae este să-i urmăm faptele. Fericitul Ieronim zice: „E necuviincios a lăuda prin mâncări şi băuturi pe acela care, în viaţa sa, prin înfrânări şi jertfe s-a făcut plăcut lui Dumnezeu”. O cinstire cu totul deosebită putem să o aducem Sfântului Nicolae prin oferirea darurilor către cei mici. Pentru noi, românii, este o mare cinste ca o parte din sfintele lui moaşte, şi anume, mâna lui dreaptă, să se afle în biserica Sfântului Gheorghe din Bucureşti, ctitorie al lui Constantin Brâncoveanu, este mâna care a semnat cele şapte articole din simbolul credinţei, mâna care a împărţit milostenie nevoiaşilor vremii, care a binecuvântat şi întărit poporul dreptcredincios.

Cu prilejul acestei sărbători, adresăm alese cuvinte de fericire şi bunăstare tuturor celor care poartă numele Sfântului ierarh Nicolae.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]