SFÂNTUL IERARH NICOLAE, PATRONUL PRUNDULUI

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi, al cărui nume este unul dintre cele mai indrăgite şi mai răspândite. El este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţă şi Jaos – popor, şi are înţelesul de “om ce face parte dintr-un popor victorios”. Sărbătoarea lui mai are şi numele de Sîn Nicoară, o posibilă derivaţie din “Sanctus Nicolaus”. Prima biserică închinătă Sfântului Nicolae a fost ridicată în oraşul Myra din provincia turceasca Antalia şi a fost întemeiată, aproape de mormântul Sfântului Nicolae, în secolul al VI-lea. Dovada cinstirii Sfântului Nicolae sunt sutele de biserici existente în România, dintre care peste 130 numai în Arhiepiscopia Iaşilor, 22 de biserici în Bucureşti şi mai mult de 20 de mănăstiri, în toată ţara, dar şi trei catedrale episcopale, la Miercurea Ciuc, Râmnic şi Galaţi, care i s-au închinat, sărbătorindu-i hramul, aşa cum este şi biserica din Prundu Bârgăului.

La Sărbătoarea Sfântului Nicolae, patronul bisericii din Prundu Bârgăului, din 6 decembrie 2009, au luat parte aproape o mie de credincioşi, care au ascultat slujba religioasă ce a fost săvârşită de Părintele Stareţ Iustin de la Mănăstirea Oaşa, Arhiepiscopia Alba, alături de preoţii celor două parohii prundene, Ioan Jauca şi Vasile Turc, pr. Liviu Tomoroga, pr. Costel Ciupa, pr. Pens. David Roşca şi Arhidiaconul Ioan Vrăsmaş, de la Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului.

Drept mulţumire pentru activitatea depusă, în interesul unităţii ca instituţie şi a militarilor în particular, la sfârşitul Slujbei din 6 decembrie 2009, comandantul unităţii din Prundul Bârgăului, Locotenent Colonel Sas George, a conferit preacuvioşilor preoţi, Jauca Ioan şi Turc Vasile, Steagul de Identificare al Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareş”, simbol al onoarei militare, a istoriei şi identităţii ca unitate. Este pentru a doua oară, în istoria unităţii, când se conferă acest simbol unor personalităţi civile, în primul caz această onoare a fost acordată I.P.S, Irineu Bistriţeanu, cu ocazia sfinţirii bisericii clădite în incinta unităţii militare din Prundu Bârgăului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]