Sfinţii Arhangheli

Apăsătorul noiembrie se asociază cu cei dragi nouă, mutaţi în lumea veşniciei. Fiecare dintre noi are părinţi,bunici,fraţi, surori,copii,prieteni, care mai trăiesc doar în gânduri şi-n vise. Fie de ziua-ntâi a acestui mijloc de anotimp copleşitor şi putred, fie de ziua a şaptea (aflată sub semnul sabiei arhanghelului),ne amintim, rostogolind o lacrimă din colţurile ochilor, de fiinţele iubite , plecate dincolo. Flori, lumânări şi amintiri învăluite-n lumină ori umbră, ne-au mai rămas, şi ne mai leagă de lumea lor, de care ne desparte doar acea infimă dungă de cuţit, aflătoare între viaţă şi moarte. Este ziua în care ne spunem că suntem trestii trecătoare pe-acest pământ. Poate fi ziua iertării şi-a recunoştinţei, când suntem trişti şi mai buni. Se zice că spiritele lor vin să vadă ce mai e nou prin locurile din care s-au călătorit în „loc luminat, loc cu verdeaţă,loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea şi întristarea”. Iar noi mai rămânem o vreme pe-aici, prin viaţa şi lumea asta cenuşie, tot mai murdară şi mai întristată. Să ne plecăm capul, să vărsăm, pe pământ, o picătură de vin, s-aprindem o candelă, rugându-ne bunului Dumnezeu pentru odihna şi liniştea lor. Dumnezeu să-i ierte şi să-i pomenească întru Împărăţia Sa.