Sfinţii impăraţi Constantin şi Elena, marii protectori ai creştinismului

În fiecare an, la 21 mai, creştinii ortodocşi şi romano-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. Trecutele lor vieţi sunt considerate adevărate modele pentru viaţa creştină. Anul acesta se împlinesc1700 de ani de la emiterea Edictului de la Milano (313 ) prin care împăratul a acordat libertate de cult creştinismului. Evenimentul se petrece din momentul în care Constantin cel Mare devine suveran al întregului Imperiu Roman, după victoria sa asupra lui Maxenţiu, unul dintre prigonitorii creştinilor. În ziua premergătoare acestei lupte, în anul 312, lui Constantin i s-a arătat pe cer, ziua , în amiaza mare, ,, semnul Crucii şi a văzut scris cu litere de foc cuvintele : ,, prin acest semn , vei învinge’’. De atunci, toate steagurile armatei sale vor purta acest semn şi va intra biruitor în Roma. Era o victorie pusă sub semnul divinităţii.
Pentru intreaga creştinătate, Constantin cel Mare devine un adevărat protector. Prin Edictul de la Milano (313 ) creştinismul devine religie permisă, sfătuindu-i pe romani să adopte această credinţă. Sub conducerea sa au fost adoptate mai multe măsuri în favoarea Bisericii, pretorilor le-au fost acordate subvenţii, au fost scutiţi de anumite obligaţii municipale, etc.
Spiritul său creştin a influenţat şi sistemul legislativ care cuprindea măsuri de renunţare la pedepsele prea aspre, îmbunătăţirea vieţii celor din închisori, simplificarea eliberării sclavilor, protejarea prin lege a săracilor, a orfanilor şi văduvelor. Constantin cel Mare a generalizat în întreg Imperiul Roman, în anul 321, considerarea duminicii drept zi de odihnă.
N-a declarat creştinismul religie de stat, dar a apărat-o cu toată fiinţa sa. Abia mai tîrziu, în anul 380 , va face acest lucru împăratul Toedosie cel Mare.
Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin merge la Ierusalim pentru a căuta Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi pentru a descoperi locul unde a fost înmormântat Mântuitorul.După îndelungi căutări, în anul 326 îşi vede visul împlinit şi ridică pe locul sfânt Biserica ,, Mormântul lui Iisus’’ (330 ).
Sfânta Elena şi-a susţinut fiul în toate realizările sale, una dintre cele mai mari fiind ctitoria unei noi capitale a Imperiului, Constantinopolul ( oraşul lui Constantin ), inaugurat în anul 330, pe locurile fostului Bizanţ şi ale actualului oraş Istanbul. Constantinopolul devine capitala creştină a Imperiului.
Domnia primului împărat crestin roman a durat peste 30 de ani (306-337 ), fiind o mare binecuvântare pentru Biserică. El s-a stins din viaţă la 22 mai 337 şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli, una dintre multele aşezăminte religioase construite chiar sub conducerea sa.
Anul omagial 2013 oferă Bisericii creştine prilejul organizării unor ample activităţi dedicate celor două figuri reprezentative din viaţa creştină, iar sărbătoarea lor un simbol al dorului şi dragostei pentru Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]