Şi au fost Saloanele “Liviu Rebreanu”, 2008, în Pripas

“În Pripasul pitit într-o scrântitură de coline”, vineri, 28 noiembrie 2008, ora 16,00, s-au marcat “100 de ani de la debutul literar al lui Liviu Rebreanu”, moderatori fiind foarte cunoscuţii Niculae Gheran şi Andrei Moldovan. În micul amfiteatru, ridicat în vremea socialismului, s-au adunat scriitori din judeţ şi din ţară, ziarişti, învăţători şi profesori pensionari. Nimeni, din familia Glanetaşului, a lui Vasile Baciu, a învăţătorului Herdelea sau a preotului Belciug, din familia celor care au populat masiv paginile scrierilor sale.

Asistenţa, redusă cum a fost, a ascultat cu interes comunicările susţinute de Niculae Gheran, Andrei Moldovan, Sever Ursa şi alţii. A fost un meritat omagiu adus creatorului romanului românesc modern.

Ascultându-l pe Nicolae Gheran, te întrebi dacă se mai poate spune ceva, în plus, despre autorul nuvelei “Codrea”, dacă mai sunt valenţe ale personalităţii creatorului, necunoscute celui mai mare exeget al operei sale. Omul acesta s-a dat risipei”, o viaţă, pentru Rebreanu, a trăit şi trăieşte pentru a-i veşnici memoria.

Au impresionat, de asemenea, prin calitatea expunerilor profesorii Creţu Ion şi Andrei Moldovan, primul despre realismul creaţiei rebreniene, al doilea despre prima piesă de teatru în limba română, “Osânda”.

Cu fiecare apariţie în public, Sever Ursa – alt mare cercetător şi slujitor la “catedra” Liviu Rebreanu din Maieru, impresionează prin versul său cald, cumpănit şi expresiv, prin veştmântul regal în care îşi împodobeşte gândurile şi sentimentele. Aici, la Prislop, alături de alţi pasionaţi pentru Rebreanu, a pus şi el o piatră la temelia Casei-muzeu ce se înălţa în anul 1957 întru cinstirea romancierului şi, tot aici, a fost, un om, primul muzeograf al instituţiei. Apoi şi-a continuat munca, pe spaţii mai largi şi cu mult profesionalism, în satul dintre cele trei măguri, maieru. Tot pentru Rebreanu.

Niciodată nu vor fi prea multe cuvintele de laudă pentru Niculae Gheran, pentru Sever Ursa şi pentru regretatul Mihai Martin.

Fără ei şi fără alţi truditori pe tărâmul culturii din judeţul nostru, Rebreanu nu ar trăi azi atât de viu în sufletele târlişuanilor, ale maierenilor, năsăudenilor şi prisloipenilor; fără ei, Ţara Năsăudului n-at avea atâţia admiratori; fără ei plaiurile noastre n-ar fi atât de frumoase şi de bogate.

Şi au fost Saloanele “Liviu rebreanu”, 2008, în Pripas. Tot aici s-au atribuit premiile Concursului Naţional de proză, cât şi premiile pentru manuscrise. Pe noi, cei de pe Valea Someşului Mare, ne-a bucurat faptul că unul dintre premii a rămas în maieru, la Icu Crăciun. E o dovadă că sămânţa lăsată de Rebreanu rodeşte mereu pe plaiurile năsăudene.