La noi

Și totuși, 2016?... Uăăă!

Da, pentru că noi, românii, am avut parte de un an de guvernare imbecilă, datorată lentorii iresponsabile a unui (zis) președinte de Țară și îngăduită de un parlament somnoros și lipsit de șira spinării.
Nu m-am simțit jignit că am avut parte de o așa situație administrativ-politică execrabilă. Căci mă pot jigni doar cei pe care-i consider egali mie, sau superiori mie.
Or, nu e cazul să-i ridic alături de mine, pe același palier civic, moral, spiritual, pe așa zisul președinte al României și toți ticăloșii decidenți de la nivel național.
În schimb, mă simt murdărit. Am trăit în România anului 2016 o stare perpetuă de inconfort psihic și de greață viscerală. În această leșie existențială am trăit anul abia trecut; aceasta cu toate că am avut parte de reușite editoriale (am tipărit - într-un singur an! – trei cărți și o a patra e deja la o editură clujeană); cu toate că am participat la consistente fapte cultural-artistice, în țară și străinătate și am colaborat la publicații din preajmă și de peste hotare; cu toate că am avut parte de împliniri sentimentale. Dar toate s-au săvârșit în acest abur existențial toxic, sub aspect socio-politic și moral.
Întâmplarea a făcut ca în zilele acestea să deschid mutilatul meu roman „Șarpele albastru” (apărut la finalul anului de pomină 1989). Făcând o radiografie a anilor antedecembriști, un personaj vorbea despre „o lume a tuturor posibilităților, a binelui și a răului, a dreptății și nedreptății, a contrastelor, similitudinilor, a normalității în firesc și nefiresc, în rău sau în bine, în ură, în dragoste, în toate, a prosperității adjectivelor, a debilității substantivelor.”
O clipă! Personajul acesta vorbea despre o lume de atunci sau o anticipa pe cea de acum? Desigur, întrebarea mea este insinuant retorică.
Totuși, cred că anul 2016 s-a încheiat mai repede, odată cu alegerile din 11 decembrie (asta, în ciuda tensiunilor provocate în săptămânile de final ale anului de către melcul cinic de la Cotroceni).
Doresc un an nou ÎN SFÂRȘIT bun; cu un Parlament mai puțin infuzat de impostori, de submediocri și pescuitori de… somn, un guvern energic și o structură de magistrați căreia să i se refuze, legic, tentațiile de abuz și aroganță; un președinte, care să șadă acolo unde s-a dovedit a-i sta bine: în vitrină!

Cornel Cotuțiu
P.S. Totuși, îmi dă târcoale un gând nesuferit: Am încredere în Liviu Dragnea, dar exigențele, restricțiile sale impuse sau vorbite să nu fie cumva mugurii unei autocrații (ca să nu zic altfel) deghizate…
C.

Comentarii

03/01/17 18:04
nasaudean

De la "politrucul Dragnea" care a desfiintat in fieful sau librariile, la "am incredere in Dragnea" e un progres, sa recunoastem!
Tot inainte, tov Cotutiu!

04/01/17 00:32
Vanitatea cornu...

"Or, nu e cazul să-i ridic alături de mine, pe același palier civic, moral, spiritual, pe așa zisul președinte al României..."

04/01/17 00:38
La voi

Curioasă senzație: să fii spălat pe creier și totodată să te simți murdărit!

04/01/17 16:53
tibi

Si ce daca si-a schimbat parerea despre Liviu Dragnea? N-are voie?
Sa dai in omul puterii care-ti poate fi de folos e o prostie. Loveste soricelul care numai pagube iti aduce. Uaaaa!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]