În Şieu- Odorhei, la sfârşit de martie

Ştiind că statul român (şi comuna, desigur) are nevoie imperioasă de bani (şi mai ales de banii mei), încât s-a îndatorat până în neam de neamul nostru la FMI), am mers să-mi achit impozitul pe proprietatea de la ţară, adică un fir de nisip, dacă nu exagerez, în bugetul naţiunii noastre.

Era o zi cu soare de sfârşit de martie, dulce ca o mângâiere adolescentină. Ieşeau copii de la şcoală în cârduri gălăgioase, căutându-şi autobuzul care să-i ducă acasă, la mama, dulcea mamă şi la masa de amiază. Nu-ţi vine să crezi că mai în urmă cu doar o săptămână, ghindocii (cum spunea V. Voiculescu despre copii) îşi făceau oameni de zăpadă. Privesc şcoala de peste drum, unde am stat câteva decenii- cele mai frumoase ale existenţei şi unde nu mai îndrăznesc să intru, spre a nu fi socotit un intrus.

La Primăria comunei, ordine, curăţenie şi tăcere mare. Oamenii lucrează sau sunt pe teren. Dna. contabilă, dna, casieră, cu amabilităţile de totdeauna, ne primesc afectuos, iar în puţină vreme se arată domnul primar Viorel Chirlejan, a cărui vedere mă bucură ca totdeauna, căci într-un timp al verdei tinereţi eram vecini de scaune în sala profesorală a şcolii de aici, domnia sa fiind un dascăl foarte iubit de elevi (şi tainic, de multe eleve, fiindcă aveau destule motive). Acum mai schimbăm vorbe despre politicile locale şi naţionale cu dl. primar. Mimând pe gazetarul arţăgos şi luându-l pe dumnealui ca primul vinovat al partidului (PSD) ce mi-a ieşit în cale, l-am luat „tare”:

-Aşa vă trebuie, dom’primar, dac-aţi ieşit de la guvernare (PSD-ul-n.n) şi i-aţi lăsat pe alţii la masa cu bucate! Fac pariu că staţi rău cu fondurile alocate.

-Ai, dom’profesor! face dânsul, trecându-şi mâna peste bărbie, ca un domnitor cuprins de multe îngrijorări…La guvernare nu trebuia să intrăm de la început. E drept că stăm rău cu fondurile. Închipuiţi-vă că anul trecut, din fondurile de trei miliarde alocate pentru drum (care leagă Coasta de DN.17 n.n,) am primit doar un miliard… Se pune problema să facem aducţiune de apă şi canalizare, dar o aşa întreprindere va solicita bani mulţi pentru întreţinere din partea cetăţenilor, ori resursele financiare ale oamenilor şi comunei în sine, sunt foarte mici… Avem proiecte grămadă, dar nu putem accesa din cauza insuficienţei fondurilor noastre.

Mimica şi gestica gospodarului-prim al comunei Şieu-Odorhei transmit inevitabil impresia omului copleşit de grijile în fapt ale celor ce i-au încredinţat mandatul. Există o frumuseţe a fiinţei care se zbuciumă, caută şi care, cu ajutorul lui Dumnezeu este încredinţat că va răzbate. Nu în zadar zice cântecul: „Şi în gânduri când se zbate / Ce frumos e omul!” Negreşit, nu toate se pot azi, dar sunt destinate a fi înfăptuite în acel mereu sperat - MÂINE.