Sigmirean: Avem 33 de cazuri de fraudă în dosarele de indemnizaţie pentru creşterea copilului

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) B-N a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în urma unor verificări, s-a constat că în 33 de dosare de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt fraude. Toate adeverinţele au fost eliberate de conducerea Cooperativei Meşteşugăreşti Beclean.

,,Fetele de la compartimentul respectiv au observat că apar lună de lună indemnizaţii pentru creşterea copilului de la Cooperativa Meşteşugărească Beclean. Văzând luna asta cinci, mâine cinci, au intrat pe site-ul instituţiei respective şi au sesizat că aveau trei salariaţii, şi noi 33 de indemnizaţii, cât aveau cei de la Leoni. Şi atunci, fetele au sesizat acest lucru, şi de atunci a plecat cercetarea”, a precizat Maria Oltean, consilier superior AJPIS B-N.

,,Am înaintat, deja, către Inspectoratul Judeţean de Poliţie cele 33 de dosare. Toate adeverinţele sunt de la Cooperativa Meşteşugărească Beclean. Şi în momentul în care am început să cercetăm şi am cerut la Finanţe stagiul de cotizare, nu am mai găsit nimic. Am descoperit că nu au cotizat deloc. (…) La finele anului trecut am descoperit acest lucru. O parte au primit, o parte nu au primit. Avem cazuri în care şi un şi 8 luni s-au plătit acea indemnizaţie. În acest moment s-au sistat plăţile”, a concluzionat Doina Sigmirean, director executiv AJPIS B-N.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5