Silviu Rus rămâne managerul Casei de Cultură din Năsăud. După ce a câştigat procesul, Andy Toma a a renunţat la post

Silviu Rus îşi continuă activitatea de manager al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, funcţie pe care o ocupă de aproape 3 ani. Andy Toma, cel care i-a fost contracandidat la concursul din 2013 şi care a obţinut în instanţă dreptul de a fi numit manager, a renunţat la post, declaraţia pe proprie răspundere de renunţare fiind înaintată primarului Mircea Romocea.

„Domnul Toma ne-a transmis o declaraţie pe proprie răspundere prin care susţine că renunţă la post, în urma procesului câştigat în instanţă. Acesta a invocat motive personale. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, dacă un alt concurent a obţinut peste nota 7, se poate negocia cu acesta contractul de management. Potrivit legii, Silviu Rus rămâne manager”, ne-a declarat primarul Mircea Romocea.

Potrivit primarului năsăudean, Andy Toma nu a avut pretenţii financiare şi nici nu ar fi avut motive. După ce instanţa de contencios administrativ i-a dat câştig de cauză în procesul cu Primăria şi Consiliul Local Năsăud, primarul Romocea a emis o dispoziţie de numire, aşteptându-l să negocieze contractul de management. Finalmente, Andy Toma a renunţat.   

***

În 2013, la concursul organizat de Primăria Năsăud, după prezentarea proiectelor de management şi interviu, Silviu Rus a obţinut media 7,38, în timp ce Andy Toma a avut media 8,27. Consiliul Local Năsăud nu l-a validat în funcţia de manager pe Toma, invocând faptul că acesta nu a prezentat şi resursele financiare care vor susţine activitatea culturală. În schimb, a fost numit Silviu Rus. Au urmat doi ani de procese Toma/Primăria Năsăud, finalul fiind neaşteptat, adică retragerea câştigătorului. 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]