PSD acuză statul poliţienesc

Sindicalist Prolex surprins filmându-i pe cei care-l huiduiau pe Boc în plen

sursa:antena3.ro

Parlamentarii PSD au surprins, marţi, în timpul discursului premierului Emil Boc pe marginea moţiunii de cenzură, o persoană care filma invitaţii din loje care huiduiau reprezentanţii puterii.

Atât le-a trebuit deputatului PSD Radu Moldovan şi senatorului Dan Şova care după ce au alergat pe holurile Parlamentului pentru a-l legitima pe cel care filma cu o cameră de mână, au acuzat Puterea că întreţine o stare de stat poliţienesc. Nici faptul că respectiva persoană s-a dovedit un alt invitat, membru al sindicatului poliţiştilor Prolex nu i-a mulţumit pe social-democraţi care au acuzat faptul că acesta ar fi cu totul altceva decât doar un simplu poliţist.

Unul dintre liderii sindicatului ProLex a intervenit şi a încercat să-l disculpe, afirmând că este membru de sindicat şi că imaginile nu sunt destinate intimidării sindicaliştilor care îl huiduiau pe Boc. Între cele două părţi a avut loc un schimb de replici acide.

,,Ia mâna de pe mine. Eu sunt deputatul Radu Moldovan şi vă aştept pe hol să discutăm”, a spus preşedintele PSD B-N.

El a fost completat de senatorul Dan Şova:

,,Ce căutaţi dumneavoastră să filmaţi aici? Domnul care a filmat nu are nicio autorizaţie. Dumneavoastră aţi filmat oamenii care huduiau Guvernul”.

Ulterior, Şova a susţinut că ,,poliţistul” se ascunde, nedorind să ofere informaţii cu privire la prezenţa sa în Parlament, dar şi să se legitimeze.

,,Nu, nu facem nicio presiune. Noi am venit din partea organizaţiei sindicale”, a replicat vicepreşedintele ProLex.

,,Era o persoană îmbrăcată în poliţist despre care noi spunem că nu era poliţist şi care filma pe cei care vociferau împotriva premierului, probabil să le facă dosare. Vreţi să ameninţaţi oamenii cu filmele. Ăsta este un stat totalitar, un stat poliţienesc”, a plusat senatorul Dan Şova.

Parlamentarii PSD nu au cedat, până nu au confiscat şi au predat camera de filmat secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, Gheorghe Barbu şi Ioan Morar.

Vicepreşedintele sindicatului ProLex, Marius Niţă, a respins acuzaţiile parlamentarilor PSD, susţinând că poliţistul care a filmat în Parlament este din sindicat şi nu a încălcat regulamentele.

,,Am venit aici să ne filmăm pe noi, poliţiştii, suntem sindicalişti. Am făcut o adresă aici, în rest nu ştiu cu ce am greşit”, a declarat Marius Niţă.

El a adăugat că membrii sindicatului ProLex nu au trecut ,,fraudulos” filtrul de la intrare, cu camera de luat vederi.

,,Dacă nu ne permiteau, nu puteam intra. Am filmat tot ceea ce era acolo. Dacă ni se interzicea, respectam regulamentul, nu era nicio problemă. Pur şi simplu s-au năpustit asupra noastră. Nu am venit din partea niciunui partid. Am venit pe lista BNS, care a fost organizatorul, acolo confederaţia Meridian ne-a trecut pe listă. Nu facem parte din niciun partid”, a mai arătat Niţă.

Comentarii

17/06/10 00:57
Vizitator

10. 16-06-2010 22:19
crin antonescu...
2. 16-06-2010 19:31
Acesta-i CRIN ANTONESCU
Nu este prima oara cand scriu mesajul acesta.

Tacere.
Astazi insa m-am infuriat din nou,cand l-am ascultat pe Crin Antonescu ,dezlantuit in Parlamentul Romaniei.
Asist la celelalte posturi tv,la atacuri furibunde la adresa guvernului si celor care-l sprijina.
La Realitatea tv si nu numai,am vazut de-o mie de ori imaginea ,,incercuita" a unei domnisoare blonde,aflata la dezbaterea pentru alegerea Presedintelui,care ar fi prietena E.Basescu si care ar fi fost promovata pe nu stiu unde.
E-n regula!
Sa fie demascate toate faradelegile celor care ne conduc in momentul actual,daca acestea exista.

Dar!
Nu pot sa raman impasibil la ceea ce a spus si nu o data, Crin Antonescu,caci la el vreau sa ma refer.
Spune acest liberal-presedinte ca el IN VIATA LUI,NICIODATA nu A PRACTICAT ASTFEL DE LUCRURI,ca el NICIODATA NU SI-A ADUS IN FATA PRIETENI ,NEPOTI,NEPOATE,profitand de vreo situatie sau vreo functie de-a lui,etc.

Ei,bine!
Va rog sa ,,incercuiti"in imagini, ca trebuie sa le aveti,o figura aflata tot la dezbaterea finala (si nu numai),aflata de data asta in stafful lui Crin Antonescu.
Se afla in partea stanga,in ultimul rand,parand oarecum ...izolat.
Este un tip complet grizonat,cu barba.
Se numeste VALENTIN VASILESCU.
Ce este cu acest individ?
Sunt unul care cunoaste bine,din interior,toate aspectele,dar puteti verifica si voi.
Acest Vasilescu Valentin este,mai bine zis A FOST, un neica-nimeni din CURTEA de ARGES,un anonim profesoras de sport la un liceu industrial din orasul Basarabilor.
Atuul lui este acela ca ,in vremea stagiaturii de la Tulcea a fost prieten cu nimeni altul decat Crin Antonescu.
Prieten de betii si orgii ce au continuat si dupa, in carciumi liberale din Curtea de Arges.

Asta n-ar fi fost nimic,prietenia nu e de condamnat.
Dar!
Crin Antonescu devine Ministrul Tineretului.
Ca prin minune,obscurul anonim Valentin Vasilescu dispare din postul sau pe care oricum nu-l prea frecventa,la...Bucuresti.
Nu pentru a-si desavarsi studiile ci pentru a deveni ,gratie amicului Crin,initial un biet secretaras pe la C.Deputatilor,din partea PRM.
Dar cum ,,prietenul la nevoie se cunoaste" VALENTIN VASILESCU este ,,uns" de...Tariceanu ,sef de partid pe vremea aia, ditamai VICEPRESEDINTE la AGENTIA NATIONALA de SPORT,al doilea om dupa Octavian Belu si eliberat din functie in 2009,de Emil Boc.
http://www.newsin.ro/presedinte-agentia-nationala.php?cid=view&nid=9adbc...

Vin inca o data si spun, ca unul care cunoaste din interior multe,ca mi se pare mizerabil ca un individ care se visa Presedintele Romaniei,sa infiereze atat de vehement ,,nepotismul" unora cand chiar el este unul dintre campioni.

Si,ca un amanunt deloc nesemnificativ,va mai spun ceva.
Cei doi buni amici,Crin si Vali au impartit impreuna si apartamentul de 4 camere al lui Crin din Bucuresti,chiar in vremea cand sotia acestuia din urma era grav bolnava.
O sotie absolut admirabila de care ,,imaculatului" Crin nu i-a pasat asa cum incearca sa ne convinga.
O sotie si mama, psiholog pe deasupra, care a consiliat sute de oameni in momente grele!
O sotie si mama care si-ar fi dorit sa sa mai traiasca chiar si o secunda alaturi de fiica de numai doi anisori.
O sotie care s-a aruncat pe geam,de la etaj, alegand moartea.
N-am fost de fata, dar la betie,ca`ntre barbati,se spun multe adevaruri.
Se pare ca biata sotie bolnava,tintuita la pat, intr-un efort supraomenesc a mers in camera lui Crin sa-i ceara ajutorul.
Dar,surpriza era ca sotul ei era impreuna cu ...actualul consilier personal, Valentin Vasilescu (coleg de apartament, atunci) ,burlac de profesie si in prezent.
Si..........nu se uitau la televizor

Ar mai fi multe de spus despre CORECTITUDINEA POLITICA si MORALITATEA lui Crin Antonescu.
Poate ca ar trebui sa-l intrebati odata (macar)cine e si cum a ajuns Valentin Vasilescu intr-un loc si-ntr-un fel pe care il condamna la altii.

Cu stima,Adrian M.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5