Sindicaliştii Sanitas de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa nu au intrat în grevă generală

Membrii de sindicat Sanitas din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa nu au intrat în grevă generală luni, aşa cum s-a întâmplat în alte unităţi medicale din ţară. De altfel, aceştia nu au participat nici la greva de avertisment din octombrie, însă sunt solidari cu colegii din alte judeţe.
„Nu a fost întreruptă activitatea, munca merge mai departe. Asigurăm toate consulturile pentru pacienţi”, ne-a declarat dr. Mihaela Mastan, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
La nivel judeţean, potrivit Agerpres, Sanitas numără aproximativ 2000 membri de sindicat. Potrivit sursei citate, sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]