Sistemul de ghidare Trimble 3D, cu GPS şi staţie total robotizată, utilizat în premieră naţională de Dimex 2000 Company

Unul dintre cele mai inovatoare sisteme de ghidare 3D, utilizate în construcţia de drumuri şi a altor obiective de mari dimensiuni, a ajuns în premieră în România, la o companie din Bistriţa-Năsăud.

         Este vorba despre Trimble Earthworks, sistemul achiziţionat de compania Dimex 2000 din Bistriţa Năsăud, destinat creşterii semnificative a eficienţei în realizarea lucrărilor contractate.

"Dorinţa de a realiza o calitate superioară a lucrărilor ne-a condus, în 2016, la achiziţia unui sistem Trimble 2D de la Sitech. Prin utilizarea acestui sistem am constatat o creştere semnificativă a eficienţei în realizarea lucrărilor şi a preciziei cotelor din proiectul tehnic, astfel ne-am convins de importanţa folosirii pe utilajele terasiere: excavator, greder şi buldozer - a sistemelor de ghidare Trimble 3D, cu GPS şi staţie totală robotizată. Ultimul sistem achiziţionat este sistemul 3D - Trimble Earthworks, lansat în 2017, noi fiind primii din România care l-am instalat. Acest sistem ne oferă posibilitatea de a realiza excavaţii în spaţii restrânse unde verificarea convenţională a cotelor este foarte anevoioasă şi nesigură pentru muncitori. Utilizarea sistemelor de ghidare Trimble, achiziţionate de la Sitech, ne ajută să respectăm cotele din proiectul tehnic cu o precizie de până la 20 mm, în condiţiile unei productivităţi maxime", a declarat Daniel Scurtu, director tehnic în cadrul Dimex 2000, companie specializată în construcţia de drumuri judeţene, drumuri naţionale şi aeroporturi.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei bistriţene, noul sistem de ghidare automată Trimble Earthworks pentru excavatoare este conceput pentru a lucra mai uşor, realizând mai multe proiecte, într-un timp mai scurt. Platforma de ultimă generaţie Earthworks foloseşte un software intuitiv, ce rulează pe sistemul de operare Android.

Inovaţia rulează pe unitatea de control Trimble TD520, dotată cu ecran tactil, monitor de 25,7 cm şi sistem de operare Android, fiind creată în colaborare cu operatorii de utilaje de construcţii din întreaga lume.

"Fiecare operator îşi poate personaliza interfaţa de lucru, iar varietatea modalităţilor de vizualizare facilitează alegerea celei mai bune perspective pentru a avea eficienţă maximă. Funcţiile sistemului de ghidare Trimble Earhworks permit transferul datelor de la şi spre birou automat, prin wireless, astfel încât operatorul are acces întotdeauna la cea mai nouă versiune a proiectului. Iar, pentru şi mai multă flexibilitate, Trimble Earthworks poate fi folosit pe orice tabletă cu sistem de operare Android. Pentru prima dată, Trimble Earthworks pentru Excavatoare oferă avantajele utilizării unui sistem de ghidare 3D cu Mod de lucru Automat. Astfel, excavatoarele pot lucra semiautomat, oferind operatorilor posibilitatea de a crea mult mai facil şi rapid suprafeţe complexe, respectând întru totul cotele din proiect. Practic, când excavatorul este setat pe modul automat, în timp ce operatorul controlează braţul mic, Trimble Earthworks controlează braţul mare şi cupa", menţionează sursa citată.

Prin utilizarea sistemului de ghidare pe excavator se menţin cotele corecte, sunt eliminate erorile umane şi creşte productivitatea.

Trimble este o companie recunoscută la nivel mondial pentru produsele de geolocaţie, dezvoltând tehnologii GPS, laser şi optice. De asemenea, compania dezvoltă aplicaţii soft şi soluţii de transmisie wireless, astfel încât poate oferi partenerilor săi soluţii tehnice complete. Trimble oferă sisteme de ghidare automată, 2D sau 3D, pentru diferite tipuri de utilaje (buldozere, gredere, excavatoare, compactoare, finisoare, freze, încărcătoare, camioane etc.), dedicate unor aplicaţii extrem de variate.

Produsele şi tehnologiile Trimble pentru domeniul construcţiilor sunt aduse pe piaţa locală de Sitech România Construction Technology. Compania, deschisă oficial în anul 2013, este parte a reţelei de distribuţie Sitech şi comercializează sisteme de ghidare automată a utilajelor şi de gestionare a şantierelor, echipamente topografice pentru construcţii şi software, pentru toate aplicaţiile, de teren şi de birou. De asemenea, Sitech România oferă training customizat, instalare, servicii şi suport tehnic pentru toate produsele Trimble dedicate lucrărilor de construcţii.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]