Social

Un tânăr din Târgu Mureş va fi cercetat pentru infracţiunea de tăinuire, după ce a fost prins la volanul unui autoturism furat. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au...
Doi tineri din Bistriţa au fost prinşi furând dintr-un apartament de situat la parterul unui bloc de pe strada Sucevei, fapt pentru au acum dosar penal. Ardelean A.(32 ani) şi Iulian L. (28 ani) din...
În 24 de ore jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.400 de lei şi două avertismente scrise.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a pentru Leontin Mosil, reprezentant legal al SC Ieromar Comserv SRL Şanţ,.
Un cetăţean din Republica Moldova a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei şi a primit o deciziei de returnare prin care este obligat să părăsească România în termen de 15...
Pe durata celor două zile ale Serbărilor Zăpezii jandarmii montani au fost prezenţi pe Dealul Budacului, unde duminică, în jurul orei 12.00, o tânără de 22 de ani din Bistriţa a suferit leziuni în...
Un tânăr de 30 de ani din Sângeorz-Băi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare şi riscă să-şi piardă locul de muncă.
Doi tineri din judeţele vecine au fost prinşi cu marfa furată în sac pe raza municipiului Bistriţa, fapt pentru care s-au ales cu dosar penal. Vineri a fost identificat Armanut L., în vârstă de 19...
Poliţiştii bistriţeni au aplicat, la finalul acestei săptămână, 435 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 46.339 lei, pentru nerespectarea regulior de circulaţie pe drumurile publice, şi au...
Joi după-amiază, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr şi-a pus capăt zilelor în locuinaţ acestuia din municipiul Bistriţa. Cadavrul lui Viorel R. (25 ani) a fost transportat...
Noaptea trecută, poliţiştii au reuşit să prindă în flagrant trei tineri din comuna Cetate care furau cablu telefonic din Zona Dealului Jelnii. Adrian G. (30 ani), Lucian T. (30 ani) şi Mitică F. (25...
Iulian D., în vârstă de 37 ani, din Bistriţa s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de poliţiştii din Galaţii Bistriţei transportând 600 litri de lichid incolor … care părea a fi alcool etilic...
O persoană a fost rănită uşor, iar maşina în care era pasager a fost avariată serios în urma unui accident produs joi dimineaţă. Ioan S., în vârstă de 29 ani, din Rodna, aflat la volanul unei...
Poliţiştii l-au identificat pe Matei S. De 22 ani din comuna Rebrişoara, care în 13 decembrie, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla pe raza municipiului Bistriţa, l-a abordat pe B. C. de 11 ani,...
Joi, la 3.30, în timpul executării serviciului de patrulare intercomunală, pe raza localităţii Ilva Mică, în apropierea albiei râului Someşul Mare, poliţiştii l-au identificat pe Anchidim O. de 34...
Miercuri la ora 19.24, în localitatea Tiha Bîrgăului, pe DN 17, la km 86+300, conducătoarea auto Virginica C. de 39 ani din Tiha Bîrgăului nu a acordat prioritate de trecere la plecarea de pe loc şi...
În 2010 jandarmii bistriţeni au executat un număr de 1.556 misiuni de asigurare a ordinii publice, din care 22 la manifestări de protest (marşuri, pichetări, mitinguri), 169 la manifestări cultural-...
Alin P., în vârstă de de 23 ani, din localitatea Tuncu Salvei, are acum dosar penal, după ce a furat la începutul acestei săptămâni mai multe bunuri în valoare de 1000 lei. Bărbatul a fost...
Poliţiştii au aplicat trei amenzi în valoare de 15.000 lei pentru contravenţii silvice şi au confiscat 51,38 metri cubi de lemn rotund şi cherestea, în valoare totală de 13.630,96 lei, anunţă...
În cursul lunii februarie vor începe primele serii de cursuri organizate gratuit în cadrul Proiectului „Regions for Jobs”, proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional...
Pe parcursul anului trecut la nivelul Jandarmeriei bistriţene, consilierul juridic cpt. Florian Săraru, a solicitat instanţei pentru amenzile acumulate şi neachitate transformarea sumelor acumulate,...
O femeie de 35 ani din Budacu de Sus a reuşit să se ascundă de poliţişti mai bine de doi ani, chiar dacă era dată în urmărire la nivel naţional şi internaţional. Albina S. este condamnată la şase...

Pagini

Subscribe to Social
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5