Şofer bistriţean, reţinut după producerea unui accident

Joi seara, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă la 112 despre pducerea unui accident rutier pe Bld. Independenţei din municipiul Bistriţa, la intersecţia cu str. Iosif Vulcan.

“Conducătorul unui autoturism de culoare gri nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 34 ani din Bistriţa, care traversa strada pe marcajul trecerii pentru pietoni semnalizată corespunzător, şi a accidentat-o uşor. Conducătorul auto a părăsit ulterior locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În urma activităţilor investigative, la orele 23.20, poliţiştii au identificat autoturismul implicat în accident parcat într-o curte în cartierul Unirea şi pe conducătorul acestuia, un bărbat de 34 ani din Bistriţa. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,02mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bisttriţa-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier cu suspectul în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]