Şoferi aburiţi pe şoselele judeţului

Ovidiu H. (22 ani) din Bistriţa s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală. Şoferul a fost depistat în trafic duminică noaptea de către poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere, în timp ce conducea în municipiu un autoturism Volkswagen, în urma testului cu aparatul etilotest, rezultatul alcoolemiei fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt şofer a fost prins băut la volan la Lechinţa, pe DJ 151 Ioan Ş., de 55 de ani, din Corvineşti (comuna Matei), a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310, testul alcoolscop indicând 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, inspectorul Raluca Moldovan, atrage atenţia că refuzul recoltării de probe biologice este infracţiune. Unui şofer din Bistriţa, care a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale şi a refuzat ulterior testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe biologice, i s-a întocmit dosar penal. Incidentul s-a petrecut duminică dimineaţa pe DN 17, în oraşul Beclean, în accident fiind implicaţi Ioan Ş. din Bistriţa, la volanul unui autoturism Audi, şi Ştefan P. din Piatra Neamţ, care conducea un autoturism VW.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5