Şoferi băuţi, fără permis, pe drumurile din judeţ

În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au depistat în trafic mai mulţi şoferi năzdrăvani, aflaţi la volan deşi consumaseră alcool sau chiar dacă nu deţin permis de conducere.

Duminică, la Salva, a fost prins M.G. de 18 ani din Runcu Salvei, în timp ce conducea un autoturism proprietatea lui H.N. de 21 ani din Runcu Salvei, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cei doi prieteni vor da cu subsemnatul în tandem la Poliţia Năsăud, unul pentru infracţiunea de conducere pe drumul public a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar celălalt pentru încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumul public.

R.C. din Bistriţa a fost prins băut şi cu permisul suspendat, asta după ce a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii.
Evenimentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Prundu Bârgăului, şoferul bistriţean având o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi noapte, a fost identificat în trafic, cu permisul suspendat, M.R. de 22 ani din Târgu Lăpuş (judeţul Maramureş). Mai mult, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,74 mg/l).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]