Șoferi băuți, opriți de polițiști înainte de a pune în pericol siguranța traficului rutier

IPJ BN

La data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost prezenți pe raza localității Sărata la Way To Far Rock Festival, unde au participat la asigurarea măsurilor de ordine publică în zona de organizare a festivalului.

Totodată, pe cele două rute de acces în zona festivalului, respectiv pe Drumul Național 17 și Drumul Județean 154, polițiștii au fost prezenți pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.

În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 70 de persoane și au verificat 55 de autoturisme. Pentru neregulile constatate cu privire la nerespectarea OUG 195/2002R, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3600 de lei, fiind totodată dispusă reținerea unui permis de conducere și a unui certificat de înmatriculare.

Polițiști au efectuat în cadrul acțiunii 53 de testări cu aparatul etilotest, constatându-se în două cazuri infracțiuni flagrante cu privire la conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice:

Un bărbat de 36 de ani, din Unirea, a fost oprit în jurul orei 21:55, pe strada Pepinierei din Sărata, iar în urma testării cu aparatul etilotest a reieșit faptul că este sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 1,40 mg/L alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În jurul orei 01:00, polițiștii au oprit pentru control un alt bărbat de 31 de ani, din Bistrița. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,49 mg/L alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate mostre biologice la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cele două cazuri, polițiștii au întocmit dosare de urmărire penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului urmând documentarea faptelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5