Solidari în artă

Pe scena Cercului Militar Bistriţa, trupa de teatru ANONIMUS, având ca protagonişti şapte persoane private de libertate, .a oferit o nouă reprezentaţie a piesei "TRIŞEZ CU VIAŢA", în cadrul manifestărilor ocazionate de Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei.

Scenariul piesei, realizat de Claudiu Komartin, Ana Toma şi Camelia Toma, se bazează pe un text dramatic ce cuprinde însemnări ale persoanelor private de libertate, încercând să creioneze aspecte ale mediului carceral, aşa cum sunt ele percepute de cei de dincolo de gratii.

Spectacolul a completat seria reprezentaţiilor în comunitate ale trupei ANONIMUS, reprezentaţii care au culminat cu participarea la Festivalul Naţional de Teatru al Deţinuţilor "EXIT", pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti.

Manifestarea a fost posibilă prin implicarea constantă şi devotamentul colaboratorilor care au semnat regia şi scenografia spectacolului: Camelia Toma, coordonatoarea trupei de teatru de amatori „Corint” Bistriţa şi Ana Toma, absolventă a Facultăţii de Arte şi Design. Acţiunea a beneficiat ;i de discursuri din partea jr. Doina Orza, preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului PROADO şi a comandantului Penitenciarului Lucian Siman. La final artiştii au fost răsplătiţi cu aplauze, flori şi diplome.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]