SOLIDARITATEA CREŞTINĂ ŞI GLOBALIZAREA

Solidaritatea este un sentiment care determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc la nevoie. Solidaritatea faţă de oamenii afectaţi de sărăcie şi oprimare este unul dintre principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite şi ale Bisericilor creştine. Bazată pe egalitate, incluziune şi justiţie socială, solidaritatea presupune întrajutorarea reciprocă a tuturor membrilor societăţii. Isus este primul care proclamă solidaritatea între oameni şi în lume bazată pe iubirea creştină.
Globalizarea este o dimensiune internaţională în epoca contemporană care ia în consideraţie toate elementele unui ansamblu, ea rezultă prin însumarea elementelor de acelaşi fel şi se manifestă pe mai multe planuri: tehnologic, economic, politic, cultural şi militar.
Pentru a face faţă schimbărilor globale care au loc pe plan mondial este necesar ca resursele să fie administrate şi distribuite corect şi în concordanţă cu principiile de bază ale echităţii şi justiţiei sociale. Efectele fenomenelor catastrofele mondiale nu pot fi combătute de către state individuale şi îi afectează în mod disproporţionat pe cei săraci şi vulnerabili. A sosit timpul să ne unim eforturile pentru o cauză comună. Dar această uniune de forţe presupune o nouă ordine mondială mai echitabilă. Dar, există interese şi în jocul lor intervin două forţe cu acţiune contradictorie: instituţiile financiare internaţionale care au ca scop principal obţinerea de profituri cât mai mari; şi Bisericile creştine care au ca scop principal dreptatea socială pe baza principilor evanghelice. Instituţiile financiare caută, aşa de ochii lumii, un dialog cu reprezentanţii Bisericilor dar nu se pot face iluzii pe această temă pentru că programele de ajustare structurală impuse de instituţiile financiare internaţionale solicită o anumită austeritate, care cere sacrificiu ce este suportat, mai cu seamă, de cei săraci.
Sistemele globalizării vor trebui confruntate cu oferta lui Cristos, care spune că a venit pentru ca toţi oamenii să aibă viaţă „şi din belşug să aibă” (In.10.10). Avem în faţă confruntarea unei economi de piaţă liberă şi o economie a vieţii din belşug pentru toţi, propovăduită de Cristos. Bisericile sunt chemate în baza comuniunii lor şi a mărturiei de credinţă să se pronunţe împotriva ideologiei neoliberale de maximizare a profitului în dauna protecţiei şi a dreptăţii sociale.
Consultaţiile care au avut loc în ultimii ani au ajuns la convingerea că economia neoliberală conduce la rebuturi, violenţă, moarte. Această realitate trebuie să determine căutarea posibilităţilor de a schimba lucrurile, de a propune noi iniţiative şi de a căuta alternative. În acest sens, documentul grupei de lucru Nord - Sud din cadrul Conferinţei Bisericilor Europene sprijină modelul numit „Economia socială de piaţă europeană” ca alternativă la globalizare. Prin acest sistem este susţinută atât economia liberă, cât şi posibilitatea de control social care să prevină sau să corecteze consecinţele negative.
Globalizarea economiei este privită de Biserică prin prisma valorilor fundamentale ale învăţăturii creştine. Solidaritatea recunoaşte că toţi oamenii aparţin aceluiaşi trup al societăţii şi trebuie să se bucure de aceiaşi demnitate umană. Scăpat de sub controlul public, capitalismul este boala democraţiei şi a economiei de piaţă.
Dar, economia socială de piaţă nu este singura alternativă la economia de tip neoliberal. Criza din ultimii ani a demonstrat că piaţa singură, prin mecanismul cererii şi ofertei, nu mai poate regla, singură, toate problemele din economia mondială.. Intervenţia limitată a statului în economie a devenit o necesitate, dar pentru aceasta trebuie create şi pârghiile prin care statul să poată interveni.
La economia socială de piaţă ar trebui să se mai adauge un mecanism centralizat de planificare şi gestionare a tuturor resurselor. O parte din resurse ar fi lăsate la dispoziţia unităţilor economice pentru necesităţile lor, iar o altă parte să fie alocată de stat aceloraşi unităţi, dar în mod centralizat prin programe speciale de ajustare structurală şi de protecţie socială. Aceasta ar presupune ca proprietatea privată a cetăţenilor, dobândită în mod legal, să fie inviolabilă, iar statul să fie garantul real al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Măgeruşan Ioan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5