Şomajul bistriţean, fără fonduri suplimentare

Cu toate că au trecut aproape două săptămâni de la ultima rectificare bugetară, şi cu toate că Ministerul Muncii a primit fonduri suplimentare consistente, în contul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud nu a intrat niciun leu în plus. Aşa se face că speranţele celor de la Şomaj, cum că vor putea debloca activitatea de acordare a subvenţiilor pentru angajatori şi angajaţi (cererile nu lipsesc) au rămas deşarte, dar promisiunile sunt la ordinea zilei…

Mai mult, banii la dispoziţia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud abia ajung la ora de faţă pentru plata indemnizaţiilor şomerilor.

Directorul coordonator al AJOM, Doris Moldovan, declara în urmă cu ceva timp, că nu sunt fonduri pentru acordarea de subvenţii pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor, dar situaţia este valabilă pe întreg segmentul de subvenţionare a creării de noi locuri de muncă, şi nu se mai pot încheia contracte având ca obiect subvenţionarea locurilor de muncă.

Astfel, bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi a fost reprogramată a se desfăşura în luna octombrie, când potrivit directorului coordonator AJOFM vor ajunge ceva bani în bugetul agenţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]