Spectacol caritabil pentru prefesoara de religie ce se luptă cu cancerul, la Maieru

Povestea impresionantă a Crinei Cârcu care la 33 de ani se luptă cu cancer în stadiul IV nu a trecut neobservată.
Clubul Copiilor din Sîngeorz-Băi prin familia Jokers s-a mobilizat şi a pregătit un spectacol caritabil care s-a desfăşurat la Căminul Cultural din comuna Maieru. A participat foarte multă lume care a făcut donații pentru tânăra mămică.
Familia Jokers a demonstrat că nu se pricepe doar la dans, ci şi la fapte bune. A organizat un spectacol minunat care a umplut sala.
Prezent la invitaţia celor de la Jokers au răspuns numeroşi tineri și formații care au venit cu mult drag la spectacol. Au dansat pentru cei prezenți formaţiile Jokers, Fresh Jokers, Jokers Stars, New Jokers, Jokers Teens, Mini Jokers precum si formaţia nouă de la Maieru, Jokers Kids. Au fost onoraţi să le fie alături invitaţi speciali: Ansamblul Folcloric Cununa Someşană condus de instructorul coregraf Adrian Salvan, Ansamblul Folcloric Păuniţa condus de instructorul coregraf Florin Hodoroga, grupul de copii de la Cercul de Folclor "Lada de zestre", Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" din Maieru, condus de învăţătoarea Măriuţa Pop care a prezenta un obicei de Crăciun, precum şi solişti vocali care au încântat auzul cu melodiile lor.
Suma frumoasă de bani strânsă în urma acestui spectacol a fost donată profesoarei de religie.
Anamaria Flore, liderul familiei Jokers, este cea care i-a dus banii Crinei şi care a pus la cale impresionantul spectacol.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5