Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va fi încadrat într-o categorie superioară

O comisie de evaluare de la nivelul Ministerului Sănătăţii este aşteptată la Bistriţa, după ce conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a solicitat încadrarea unităţii spitaliceşti într-o categorie superioară. Demersurile au început încă din luna septembrie a anului trecut, însă au fost reluate după schimbarea ministrului Sănătăţii, managerul Gabriel Lazany având o astfel de întâlnire cu ministrul Sorina Pintea, săptămâna trecută.

         „Am făcut Memoriu către Ministerul Sănătăţii, am revenit cu solicitarea la noul ministru. Ministrul a dispus o Comisie de evaluare a spitalului care sper să vină înainte de 1 aprilie, când va avea loc contractarea cu Casa de Asigurări de Sănătate. Vom fi tot un spital de urgenţă, dar de o categorie superioară. Acum suntem un spital de urgenţă de categoria a III-a. În funcţie de categoria pe care o ai, ai un anumit tarif stabilit pe caz. Tariful la care funcţionează acum spitalul este de 1500 lei/caz, care se înmulţeşte cu coeficientul de complexitate a cazului. Am cerut majorarea tarifului la 1600 lei/caz, tariful imediat superior”, a explicat managerul spitalului bistriţean.

         Potrivit acestuia, încadrarea unităţii spitaliceşti într-o categorie superioară ar însemna atragerea unui buget suplimentar de 3,8 milioane lei. O creştere de circa 4 milioane lei vine şi în urma implicării medicilor bistriţeni, prin creşterea indicatorilor de performanţă. O parte din bani vor merge spre salariile personalului SJU Bistriţa, dar şi către creşterea actului medical şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru pacienţi, fie că este vorba despre hrană, curăţenie (creşterea bugetului cu dezinfecţia cu aproape 40%) etc.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]