Sport
Handbalista CSM Bistrița a primit în aceasta dimineață convocarea la lot. |
În perioada 29-30 septembrie, pasionaţii de motoare, adrenalină şi de natură sunt aşteptaţi la unul dintre cele mai spectaculoase concursuri de Hard Enduro din România si una dintre etapele... |
Etapa a IV-a a fost o rundă furtunoasă doar la propriu, pentru că dincolo de uraganul care a măturat județul Bistrița-Năsăud, scorurile înregistrate sunt cât se poate calme, asta dacă privim... |
CSM Bistrița înregistrează o nouă înfrângere în noul sezon competițional, echipa antrenată de Horațiu Pașca fiind învinse astăzi în fața propriilor suporteri de către echipa similară din Râmnicu... |
Sala Polivalentă găzduiește astăzi, de la ora 12.00, partida dintre CSM Bistrița-HCM Rm. Vâlcea. Partida contează pentru etapa a III-a a Ligii Florilor, adică campionatul feminin de handbal.
|
Nici ultima ligă a fotbalului judeţean nu are linişte, etapa a III-a a celor două serii jucându-se mâine şi poimâine de la orele 11.00, respectiv 17.00.
LIGA a V a Seria 1, sezon 2017 - 2018 -... |
Meciurile ligi a patra se reiau duminică, 17 septembrie, primii doi lideri ai clasamentului, Cetate şi Dumitra, având meciuri în deplasare la Telciu, respectiv la Maieru. Nici ocupanta locului trei,... |
Sâmbătă, de la ora 12.00, sunteţi aşteptaţi în număr cât mai mare în Sala Polivalentă să le susțineți pe handbalistele noastre, în partida din etapa a 3-a a Ligii Florilor, cu HCM Râmnicu Vâlcea.E... |
Clubul Sportiv Tibi a organizat, la fel ca şi anul trecut, un cantonament la care au participat mai multe cluburi din ţară. Datorită condiţiilor de pregătire excelente şi a reuşitei cantonamentului... |
Săptămâna trecută, localitatea italiană Trento – Monte Bondone a găyduit o etapă de Cupa Mondială de schi role. CSM Bistriţa a fost reprezentat de elevii antrenoarei Rodica Drăguş, componenți ai... |
Etapa a treia a ligii cu numărul patru a fost una a depăşirii “planului cincinal” la goluri, runda de astăzi fiind una cu mult ghinion pentru Şieu dar şi pentru Maieru, cele două echipe oaspete fiind... |
Sâmbătă a avut loc SPECIALIZED ROOKIES CUP by iXS din Oberammergau – Germania, unde, bistrițeanul Moisil Matei (16 ani) a mai ajuns odată pe podium, clasandu-se pe locul II. Dupa acesta etapa, Matei... |
CSM Bistriţa învinge în al doilea meci jucat în deplasare, astăzi, la Brăila, scor 31 la 30, după ce la pauză gazdele conduceau cu 18-14. Cea mai bună marcatoare a CSM Bistrița în meciul de astazi,... |
Evenimentul sportiv începe astăzi și se va desfășura pe durata a trei zile pe arenele din comunele Negrilești și Ciceu Giurgești din județul Bistrița-Năsăud
Programul competiției: 08 septembrie-ora... |
Două meciuri amânate în prima serie, Gloria Nosa joacă cu AgroArdeal în seria a II-a
Etapa a II-a a ligii a cincea se joacă duminică, 10 septembrie, de la orele 17:00, programările pentru cele două... |
Etapa a treia a ligii cu numărul patru se joacă sâmbătă și duminică, liderii clasamentului și, aici vorbesc de Cetate și Dumitra având jocuri acasă cu echipe mai slab cotate, fiind vorba de... |
În perioada 2-3 septembrie, pe Circuitul de karting din Prejmer – Braşov, a avut loc etapa a-V-a a Campionatului Naţional de Karting –Dunlop, organizat de Federaţia Română de automobilism sportiv... |
CSM Bistrita a fost învinsă în primul meci al noului sezon competițional de SCM Craiova, cu scorul de 25-19 ( 13-9 ). |
CSM Bistrița debutează mâine în ediția 2017-2018 a Ligii Florilor. În prima etapă, handbalistele noastre vor juca în deplasare la Craiova, cu echipa SCM din localitate. Meciul e programat să înceapa... |
Fotbalul judeţean şi-a intrat pe deplin în drepturi, duminică jucându-se şi meciurile contând pentru cele două serii ale ligii a V-a. La o analiză mai atentă a numelor de formaţii care compun serile... |
O după-amiază furtunoasă şi plină de goluri pe arenele din judeţ în cadrul etapei a II-a a Ligii cu numărul patru. Practic, Luceafărul Şieului a fost stins de cele 11 goluri marcate de Cetate, în... |
Arena sportivă din Prundul Bîrgăului va fi mâine, începând cu ora 11.00, gazda primei partide jucate de ACS Heniu în cadrul noului sezon competiţional 2017-2018 al campionatului naţional de fotbal... |
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 15:32
La mulţi ani, dr. MIRCEA GELU BUTA ! Vin, 20:19
Bucuria întâlnirii la Salva In Memoriam
În 17 aprilie 2018 se împlinesc două decenii de la trecerea în veșnicie a profesorului TEO VRĂSMAȘ, poet, cercetător și important animator cultural...