Spovedania unui simplu vânător

Bănuiesc că nu sunt singurul care simte asta: m-am săturat să aud doar banii vorbind! Dar, poate că sunt unul dintre puţinii care aleg, de bunăvoie, să nu-i mai asculte. Unul care, conştient că ajuns să trăiască într-un tot mai asaltat şi mai şubred Turn Babel Social, în care mintea vorbeşte-ntr-o limbă şi sufletul într-alta, alege calea şi “logica” sufletului, a singurului nostru martor pentru fapte şi judecăţi trecute ori prezente. Timp de cinci ani, perioadă în care am reprezentat vânătorii şi pescarii din Filiala de Vânătoare şi Pescuit Beclean din vremelnicia funcţiei de preşedinte, am sperat că pot face bine. Un bine şi oamenilor, nu doar bugetelor. Se pare însă că e mult mai important cancerul bugetului unei asociaţii decât “bolile”, necazurile sau neajunsurile băneşti ale oamenilor (mă feresc să-i numesc “membri” fiindcă nu-mi plac depersonalizările formal-statutare!) care au susţinut-o şi o mai ţin în viaţă. Am sperat că vânătorul şi vânătoarea adevărată, nu doar hoţia vânătorească (în toate formele sale, de la braconaj la încălcare grosolană a eticii şi culturii vânătoreşti) pot fi asociate fără a ne ruşina, deopotrivă, intimităţii breslei dar şi imaginii noastre publice. Recunosc că adesea m-am înşelat. Majoritatea oamenilor se încăpăţânează să rămână robii năravurilor rele,... să lupte cu toate eforturile împotriva ordinii şi a regulilor normalităţii ca împotriva celui mai mare duşman. La fericire nu poţi condamna pe nimeni!,...e o chestiune de opţiune personală. Si atunci, ce simte oare calul care se încăpăţânează să îndrepte căruţa pe drumul cel bun în timp ce vizitiul şi petrecăreţii din ea îl îndeamnă din hăţuri întotdeauna spre arături înfundate, spre mlaştini fără ieşire?...Simte inutilitate şi lehamite. Adesea şi biciul minciunii. Simte faptul că lui îi putrezesc copitele-n noroi în vreme ce adevăraţii vinovaţi chefuiesc la loc uscat, în căruţă. Ah, şi încă ceva: la chefuri suntem comunişti...la responsabilităţi suntem cei mai feroce capitalişti. Asta ca să spun altfel ceea ce m-am săturat să aud în ultimul timp în şedinţele Consiliului AJVPS Bistriţa- Năsăud, şi anume: “Nea Gîrjane s-a terminat cu comunismul în vânătoare!”. O spun răstit oameni care şi-au construit cariere vânătoreşti şi profesionale în comunism şi care, acum în “crudul” capitalism, profită din plin de şpiţul în fund pe care l-au primit atunci cu slugărnicie de la “nedreapta orânduire”. Pe de altă parte, sunt silit să recunosc: de la cinci ani şi până azi, majoritatea destinului meu vânătoresc se confundă cu comunismul. O perioadă care însă poate aduna pentru vânătoare şi vânători mult mai multe plusuri decât minusuri. Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi şi cunosc fenomenul pot depune mărturie. O perioadă care a format majoritatea vânătorilor adevăraţi pe care-i strânge acum menghina neajunsurilor pe de o parte, şi a patimii vechi pe de altă parte.

Ştiu că generalizările sunt false deci mă voi feri a le face. Acelora care au înţeles în tovărăşia mea vânătorească preţul ortăciei vânătoreşti cinstite le mulţumesc. Lor li se datorează mare parte din realizările perioadei în care le-am fost preşedinte. Mă refer la faptul că Filiala Beclean e singura din judeţ care nu a pierdut nici un fond (şi asta a devenit -culmea!- o vinovăţie, o acuză venită asupra-mi din partea acelora care nu şi-au găsit nici o vină în faptul că au pierdut fondurile din filialele lor!) în acest an nebun al recontractării fondurilor de vânătoare (în prima etapă FVPS Beclean a rămas cu 6 din 6!...fiindu-i apoi scos unul, Fondul de Vânătoare Dobric, la licitaţie în urma unei decizii a Consiliului AJVPS Bistriţa-Năsăud), ...la faptul că am sprijinit înfiinţarea unui muzeu de vânătoare la Beclean şi am organizat două ediţii ale unui concurs menit să promoveze cultura vânătorească, concursul de la Băile Figa, “Vânătoare la ceaun”, ...că am făcut totul, cu câtă pricepere am avut, astfel încât imaginea vânătorului să redevină una onorabilă. Îi îndemn să-şi apere sufletul şi mândria vânătorească prin fapte şi cu dreaptă credinţă, aşa cum i-am îndemnat totdeauna. Îi îndemn să uite proverbul păgubos şi complice “Capul plecat sabia nu-l taie” şi să-şi ţină capul sus cu mândrie şi convingerea că puterea e a lor, a faptelor lor umane şi vânătoreşti.

Din acest moment demisionez din orice calitate vânătorească avută la AJVPS Bistriţa-Năsăud. Cu tristeţe dar şi cu convingerea că am făcut şi fac ceea ce trebuie pentru ca spiritului cinstit al vânătorii să-i mai sune o dată ceasul trezirii. Am ales să fiu un simplu vânător alături de alţi vânători simpli. Cu alte cuvinte, dacă vor fi fiind, aleg să trăiesc dezamăgirea şi eşecul alături de oameni cu care împărtăşesc aceleaşi aspiraţii şi truda aceliaşi pasiuni, vânătoarea. Aleg cu sufletul!...Altfel, la ce bun singurul martor cinstit al unei vieţi în care judecăţile sunt hotărâte adesea de “martorii falsului adevăr”.

Îmi scot pălăria de vânător şi vă salut respectuos pe toţi!

Sorin Gîrjan.