Stadion, extremă urgenţă

Alexandru Marian Toniuc

Marti 30 aprilie 2013 - sedinta extraordinara a CL. A treia pe luna aprilie. Fara indoiala mi-am zis, o imprejurare cu totul deosebita trebuie sa fi impus convocarea in graba a consilierilor. Cand colo, un singur punct pe ordinea de zi: schimbarea denumirii stadionului municipal.

Care sa fie oare urgenta? Stadionul e tot acolo din 1920. Tribuna a doua, peluza, nocturna, terenul de antrenament sunt si ele demult finalizate. Nu e niciun pericol iminent sa le cumpere cineva si sa plece cu ele nebotezate. Fiscul a incercat degeaba in doua randuri sa execute peluza dar nu s-au gasit musterii. De ce nu puteam astepta sedinta ordinara ?

Si intrebarile continua sa se aglomereze. Ce treaba avem noi, consilieri locali sa botezam activele unei asociatii private ? Argumentul invocat ar fi acela ca sunt obiective de interes public local. Asa deci ! Ma intreb cand vom fi convocati sa botezam cladirea autogarii sau autobuzele.

Stiam si eu, ca tot poporul microbist, de la televizor, ca stadionul poarta deja numele lui Jean Padureanu. Schimbarea numelui stadionului s-a facut la propunerea domnului Radu Moldovan, presedintele Consiliului Judetean, cu ocazia adunarii generale a AFC Gloria 1922 din 22.01.2013. De atunci noul nume al stadionului a intrat in uzul comentatorilor TV si se regaseste practic peste tot: in media, pe internet, pana si pe Wikipedia.

Nu ne-a cerut nimeni parerea atunci si nici nu stiu de ce ne-ar fi cerut-o. Mi se pare normal ca membrii asociatiei sa-si denumeasca proprietatea cum doresc. Nu cred ca membrii asociatiei AFC Gloria 1922 trebuiau sa ceara voie cuiva in acest sens. Nu cred nici ca trebuia facut un referendum. Oricum propunerea, venind din partea presedintelui Consiliului Judetean, votul majoritar al electoratului era asigurat.

Daca noi, consilierii locali n-avem in realitate nicio treaba si nu e nicio urgenta, de ce acum? Pasamite ar avea Gloria ceva meciuri importante in luna mai. Si ce daca? In perioade mai bune Gloria juca cu Fiorentina, cu Real Zaragoza sau cu Atletico Madrid si nu tin minte sa se fi convocat CL pentru asta.

Vor societarii Gloriei sa puna o placuta cu numele pe stadion? N-au decat. Si asa mozaicurile arata ca vai de mama lor, o placuta ar da numai bine. Poate vrem sa marcam performanta realizata de echipa in ultimele trei etape: 0-13 ! Asta da. Din punct de vedere politic, mi se pare corect. Mai un moment festiv, ne mai amintim de vremurile bune si trecem si peste momentul actual, cel mai penibil din viata clubului din ultimii 23 de ani.

Unii rautaciosi au speculat ca momentul ar fi fost anume ales inaintea pronuntarii sentintei definitive si irevocabile in “Dosarul Transferurilor”. Altii au presupus ca implicarea aceasta formala a consilierilor in povestea numelui stadionului e o anticipare a targului cu stadionul propus municipalitatii de AFC G 1922 prin planul de insolventa. (plan disparut intre timp de pe site-ul clubului). Eu nu cred nici una nici alta. Mi se pare insa jenant ca alesii locali sa fie comandati in regim urgenta de catre conducerea falimentara a clubului nostru de fotbal.

Nu cred ca sedinta convocata in pripa are ceva de-a face cu aprecierea si respectul pentru sau din partea comunitatii locale. Nu cred ca bistritenii care ne-au votat asteptau de la noi sa ne prezentam, avem, n-avem treaba, ori de cate ori cand se suna adunarea de pe stadion. Cred insa ca reactii de acest gen ale conducatorilor judetului si orasului, in realitate, nu fac bine clubul de fotbal. Cu tot respectul si aprecierea pentru activitatea de 50 de ani a domnului Jean Padureanu in fruntea clubului, n-o sa ma prezint la sedinta de astazi.

PS
In 1994 dupa castigarea Cupei Romaniei domnul Jean Padureanu devenea cel de-al treilea cetatean de onoare al orasului, Consiliul Local acordand in felul acesta cea mai inalta apreciere presedintelui clubului de fotbal. Reconfirmarea aprecierii publicului insa, n-are nimic de-a face cu sala mare de sedinte a Primariei. In fotbal, ea se castiga si se manifesta intr-un singur loc: pe Stadion.

Comentarii

30/04/13 11:02
Un cititor ...

Domnul Toniuc... pe presedintele CJ, pe primarul si pe consilierii nostri locali si judeteni... nu-i intereseaza alte aspecte. Pentru ei, nevoile stricte de tip social... nu reprezinta nici o prioritate... Nu le pasa ca noi nu avem locuri suficiente in spitalul de neuropsihice si de alte "boli ale batranetii"... nu le pasa ca in spitale nu sunt medicamente si ca doctorii cu orice problema medicala iti pun reteta in brata sa te descurci pe banii tai de medicamente, nu le pasa ca n-avem locuri suficiente in crese si gradinite,nu le pasa ca avem zone fara curent electric, ca sunt zone fara retea de apa , canalizare sau gaz... si cate altele... nu le pasa ca ne inunda gunoaiele pste tot... etc. etc.
Pentru ei... nu conteaza decat ( asa ca si pe antemergatorii lor...) numai " focul zgomotul si onorul"... dat pe la "taieri de panglici" si pe la Sfintele Sarbatori , unde abia asteapta sa faca cate " o baie de multime" ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5