Ştafeta luminii eminesciene

Dacă anul trecut, prin 15 ianuarie, am organizat un concurs de recitare, pedalând pe o expresivitate artistică de zile mari (sper, nu prea teatrală!), anul acesta, mi-am zis să schimb optica, atitudinea de abordare a fenomenului Eminescu. Fără să ne concentrăm strict pe ziua nepereche, ci şi în prealabil, şi după, i-am solicitat pe elevi să mediteze, să organizeze cenacluri cu păpuşile, cu prietenii, cu familia, citind în cerc poezii alese! Luni, când am încercat să „evaluez” o săptămână literară, am fost surprinsă plăcut să aflu că Iulia i-a dat lui Mihai Eminescu loc să şadă la ei în apartament, citindu-i poezii împreună cu părinţii (de tort ce să mai zic?!). Simina a organizat la Unirea, sâmbătă după masă, un cenaclu Eminescu, cu vreo şapte prieteni, aşa, fără spectacol. Teofana chiar a ieşit pe terasa de la Blăjeni, seara, să stea de vorbă cu Luceafărul; un exerciţiu real/ intim de meditaţie! Să învăţăm limbajul apropierii, să câştigăm în sfera efectului artistic! Un beneficiu!

Pe la palatul copiilor, în ajunul zilei Poetului/ după, ca o prelungire a sărbătorii, la teatru, am organizat ştafeta luminii – o lumânare ţinută cu sfială pe rând de către fiecare membru al cercului, o scânteiere a căii ancenstrale, o licărire ridicată pe umerii copilăriei. Fiecare, cu lumina în mână, în minte şi suflet, ne împărtăşea ceva legat de poet, lectura/ recita fragmente preferate. A fost un timp de o sensibilitate aparte!

La creaţie literară, după jocul stelei eminesciene, imprimate cu o literă din numele poetului, am dezvoltat câteva direcţii. Pregătirea se transformă în provocare şi suport. Astfel, în jurul stelei s-au scris, de către fiecare, titluri care începeau cu litera colorată din stea, teme eminesciene, apropiaţi ai poetului, meditaţii, fior poetic ş.a. ( Mai am un singur dor, Maica Domnului, mama, Micle, melancolie etc.). În atelierul de creaţie puteau accede la câteva alternative: Dialog pe o stea, O dedicaţie Poetului sau Scrisoare către...Eminescu (nu ştiam vineri, în ajun, când am iniţiat primul exerciţiu în acest sens, de intenţia creativilor beclenari, coordonaţi cu sensibilitate de poetul Ion Radu Zăgrean; am aflat abia luni din ziar!). Notaţii de lângă stea se inserau în textul proaspăt! Dacă se întâmpina vreo dificultate aparte în formularea primei sintagme, ce făceam?! Volumul cu opera completă era la îndemână şi trecea din mână-n mână. După modelul lui Ioan Alexandru şi al confraţilor, care deschideau Cartea Dintâi, zăbovită pe masa vreunui cenaclu, din care alegeau cu ochii-nchişi vreun verset, ca temă de meditaţie şi scris, elevii au deschis volumul eminescian şi luau (de fapt, li se dădea!) un cuvânt providenţial: „ochi”, „rază” „suflet” etc. Când a atins degetul lui Miriam, îndrumat doar de ochii interiori, cuvântul „pe” a fost mai dificil, dar creativitatea ne salvează mereu, oricât de mare ar fi problematizarea - „pe o stea...” -, că, vorba lui Rebreanu din Jurnal, inspiraţia este „regina scrisului” sau... „concentrarea”. Să nu mă abat exagerat. Îi las pe câţiva copii să vorbească într-o limbă aparte, de joc modern sau clasic, cu intruziuni „solariene”. (Neîncrezătorii - şi nu numai - sunt aşteptaţi la un atelier de creaţie!)

Poezie

Iulia Vâtcă, clasa a III-a

O, Mihai, o, Mihai,

hai la mine tu din Rai,

din raiul ce l-ai străbătut,

pe drumul ce l-ai zbătut

către Curcubeu,

către flori albastre,

către căi de vis,

spre inima mea,

către casa ta!

O stea-n dialog cu mine

Teofana Tomoroga, clasa a IV-a

- Dragă stea, ai văzut cumva

pe Luceafărul poeziei noastre

printre astre?

- Aici nu e locul acelui Luceafăr,

dar e bine, e teafăr!

- Unde e, iubită astră?

- Dincolo de lumea noastră,

Acolo unde stau sfinţii!

- Du-mă Acolo, scumpă stea!

- Desigur. Urcă în spinarea mea!

Am zburat..., am zburat

şi... am aterizat

într-o lume minunată!

L-am văzut scriind,

am amuţit...

Era de negrăit!

Către Mihai Eminescu

Horia Şirlincan, clasa a IV-a

Într-o seară mare,

mă pun la culcare,

dar o insomnie apare.

Oare de ce?

Ce m-a apucat? Ce m-a luat ?

Prin bezna camerei,

cu ochii mei,

am văzut chipul ei.

Era luminat de o stea,

ce pe cer tainic se zărea,

era cartea sa.

Cartea lui Eminescu !

Nu era o carte oarecare,

căci cu mintea

cu greu o duceai în spinare!

Am descălecat din al meu pat

şi... am aterizat!

Am recitat poezia eminesciană,

fluturând prin aer o pană!

Dar ce s-a întâmplat?

Eu geamul deschis l-am uitat

şi pana zborul şi-a luat.

Cred că şi-a luat zborul

cu dorul, cu dorul neîncetat

lui Eminescu purtat!

prof. Ionela-Silvia Nuşfelean, Palatul Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]