Staţiunea Pomicolă Bistriţa, cu datorii acumulate de 1,7 milioane lei. Directorul Ioan Platon: Au pus sechestru pe depozitul de ţuică şi pe proiectele de reconversie pomicolă din fonduri europene

Directorul Staţiunii de Cercetare- Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, Ioan Platon, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia se confruntă cu probleme financiare, având datorii acumulate de 1,7 milioane lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, asta pentru că din 2010 nu a mai primit niciun ban de la stat. Speranţele se leagă de adoptarea HG 422/2017 privind reorganizarea Staţiunii şi a posibilităţii de a primi finanţare de acum înainte.
„În Bistriţa avem sechestru pe depozitul de ţuică şi, paradoxal, au pus sechestru la beneficiarii proiectelor din PNDR, Submăsura 4.2. (n.n. – cei care au beneficiat de semnătura/avizul Staţiunii pentru implementarea unui proiect cu fonduri europene). Petrescu e de vină că vorbeşte cu Ionescu, dar numai Ionescu e dator la Fisc. Dacă ei de 5 ani de zile nu au respectat art.35 şi 36 din Legea 45/2009, s-au adunat 1,7 milioane lei, la care s-au perceput dobânzi şi penalităţi”, a explicat ing. Ioan Platon.
Şeful Staţiunii Pomicole a menţionat că nu a fost alocat niciun leu, nici măcar pentru salarii, pentru cheltuielile cu utilităţile. În 30 iulie 20176, de exemplu, în urma furtunii, a fost ruptă conducta de gaz, reparaţiile fiind suportate tot din resursele proprii. „Nu ami plătit toate datoriile la bugetul consolidat al statului (n.n. – completare Tabără, sunt datorii şi la bugetul asigurărilor sociale). Au pus sechestru prima dată pe antrepozitul fiscal de ţuică. Le-am zis că pun la dispoziţie stocul de ţuică, au refuzat, mai avem vreo 2-3.000 litri, am mai vândut şi am plătit tot la ei. Am plătit inclusiv acciza la stocul de ţuică, fără a fi valorificată, în valoare de 2 miliarde lei vechi”, a spus Platon.
Acesta a mai spus că în ceea ce priveşte propririle pe conturile beneficiarilor de proiecte din fonduri europene avizate de Staţiunea Pomicolă, situaţia a fost transmisă ministrului Petre Daea şi lui Liviu Dragnea, pentru că se pune în pericol derularea acestor proiecte la nivel naţional, pentru că au fost avizate proiecte din Satu Mare, Bihor, Braşov, Cluj, Sălaj.
Ioan Platon a mai adăugat că împreună au alte institute de cercetare din ţară au deschis acţiune în justiţie împotriva Ministerului Finanţelor, a Ministerului Agriculturii şi chiar a Academiei de Ştiinţe Agricole pentru a respecta prevederile legale privind finanţarea.
În ceea ce priveşte problemele de patrimoniu, Ioan Platon a menţionat că Primăria Bistriţa ar trebui să pună în posesie oamenii pe cele 144 hectare puse deja la dispoziţie. „Nu le convine, au refuzat să pună în posesie cetăţenii. 82 hectare sunt puse la dispoziţie de nouă ani, aici la Bistriţa, platoul pe care-l vedeţi de izbelişte şi mai sunt încă 60 de hectare la Slătiniţa. Dintr-o notă prin care s-au verificat toate amplasamentele la cetăţeni, numai pentru 82 hectare sunt oameni care au avut acte în regulă. Primăria vrea încă 33 hectare de aici, pentru că per ansamblu există suprafaţa. (...) Dacă ni se mai iau şi aceste 33 hectare mai rămânem cu 50 (...) Am suspiciuni că e un grup infracţional format din diverşi oameni, sunt drepturi cumpărate. Pun o întrebare şi să vă daţi singuri răspunsul: toţi cetăţenii au fost puşi pe vechiul amplasament pe toate legile fondului funciar în Bistriţa? Dacă s-ar face verificări în Unirea, pe Valea Rusului, pe Centură, cum s-o dat la italian terenul prin Gloria, atâtea matrapazlâcuri câte au făcut. Este o doamnă de fier, care stă bine mersi în Primăria Bistriţa până la adânci bătrâneţe. În momentul în care se va pune în posesie, mă jur pe ce am mai scump, se va sparge buba. Inclusiv pe culoarele Parlamentului oamenii au venit la mine şi-mi spuneau că nu au curajul: domnule director, pe Drumul Dumitrei Vechi, acolo nu a avut ăla, ăla, dar doamna primărie i-a pus în posesie”, a completat Ioan Platon. Un dosar despre retrocedările de la staţiunile de cercetare s-ar afla în lucru la DNA încă din 2008, plângerea fiind făcută de Valeriu Tabără.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5