Ştefan Veşcari: Umbra nisipului!

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

Mă consider fericită că am putut pătrunde în SSB (Societatea Scriitorilor Bistriţeni) care pentru mine este o oază de lumină, o gură de aer, un drum către frumuseţi dăruite celor aleşi şi însemnaţi de soartă cu darul zborului către stele, arta fiind drumul către sublim.

Cu sabia lui Damocles deasupra capului, mai visez la zări albastre, spărgând întunericul cu arma metaforei, un mijloc de strigăt, de mărturisire, care descarcă sufletul eliberându-l din chingile traiului banal.

Am primit o carte în dar: Ştefan Veşcari – „Umbra nisipului”. Autorul, un artist sensibil dotat cu simţul frumosului „unul pentru care discreţia este deopotrivă arta de a fi şi artă poetică” (Nicolae Băciuţ – Cuvânt înainte). Aş adăuga ca psiholog ce am fost că discreţia este un aspect al bunului simţ, un semn al nobleţei caracterului.

La Ştefan Veşcari, discreţia nu întrece măsura, în sensul de a masca total sufletul omului, prezenţa sensibilă în lupta cu viaţa, cu dragostea, cu dorinţa de a participa în viaţă la toate manifestările omeneşti. Prin artă îşi depăşeşte încorsetarea impusă de societate. „În colţul străzii” toate drumurile se termină/ nu vine şi nu pleacă nimeni/ lumina, lumina pătrunde/ peste noapte (în colţul străzii toate).

Cartea sa e un strigăt de descătuşare, o mărturisire care cere iertare idealurilor pierdute pe drum, o carte care-l înalţă către cer printr-o artă de o expresie rafinată: „sparg geamul/ ce mă separă de lume” (anii obosiţi) – tăcerea peştilor/ strecurată-n mine… un abur alb/ un cântec de lebădă/ urcă-n bruma din flori (tăcerea peştilor). O fântână cu apă sfinţită din care se reface viaţa. Ecouri chapliene se simt în „spectacolul s-a terminat”, iar primăvara aduce „universul cu miros/ iarbă sfinţită/ călcată-n picioare/ de îngeri…/ izvoarele beau luna/ vântul se agaţă de trestii/ cântând/ în orga de calcar (universul cu miros).

În orice ramură a artei, în orice modalitate de exprimare, încadrată într-un curent literar există o exprimare a bunului simţ sau o exagerare, un extremism sau o resemnare, care constă în adaptarea frumosului la cerinţele timpului. Un bun poet/scriitor, încununează tendinţele, legile artei respective, ducându-le spre sublim, ca rezultat al cunoaşterii realizată prin studiu, elaborare îndelungată, dar şi al harului poetic, înnăscut.

Şi fiindcă Ştefan Veşcari este bărbat, nu lipseşte din lirica sa ofranda imaginii femeii de toate vârstele şi categoriile: „femeie/vânt/ pasăre/ soare/galben/sân muşcat/sânge/ clocotiri de dorinţe/ încolăciri de vise (femeie) sau: „cu ochii întredeschişi/ orbit de stele/ căutând urma unei copile (coperta).

Ceea ce subliniază şi critica de specialitate este îndelunga prelucrare/elaborare a poeziei veşcariene

Predominând în poeziile acestui volum o notă de pesimism, ne întrebăm dacă se consideră un învins? „ară prin mine/ pluguri de nisip/ vene invadate/ de păsări ucise/ la picioarele pădurilor/ căţărate pe un alt univers,/ florile se cer jertfite/ sub copite de cerb/ când afară/ plouă cu fluturi” (ară prin mine).

Un învins învingător, pentru ridicarea steagului artei sale către cer, din care liricul străbate clar printre gratiile restricţiilor, cucerind inimile cititorilor.

În poezia veşcariană plouă cu fluturi, risipă de stele pe cerul interzis – patima răzbate ca aluatul printre degetele celui care-l vrea strâns în pumn.

Dotata cu antene sensibile la frumos, este chemat la masa muzelor cu alte noi cărţi. Urcuşul a început; cerul îi absoarbe harul prin lumină!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5