Stele şlefuite, de Simona Bazga, lansată la Cuibul visurilor din Maieru

La Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru, prof. Simona Bazga şi-a lansat prima sa carte de versuri, „Stele şlefuite”, în faţa a 40 de intelectuali, consumatori de literatură. A fost o atmosferă tandră, o comuniune a înţelegerii prin cultură, sărbătorita, firesc emoţionată, ne-a dăruit zâmbetul său delicat şi o inocenţă plină de un farmec aparte.
Am condus evenimentul în calitatea mea de scriitor şi muzeograf cu multă plăcere. Cineva spunea că am exagerat un pic, că aici nu avem un „atelier literar”, însă greşea pe fond, tocmai că un eveniment de lansare a unei cărţi, dincolo de aspectul normal de festivism, trebuie să îmbrace, mai mult sau mai puţin, aspectul de „atelier literar” dacă vrem să respectăm, cât de cât, standardele clasice proprii acestui fel de eveniment.
Totdeauna o lansare de carte este o sărbătoare a limbii literare. Poezia este emoţie, este acel farmec al limbajului care constituie sensul celor aleşi. Poetul, mai mult ca oricare artist, este obligat să lupte cu materia destinată propriei creaţii, iar limba este cea mai improprie materie artistică, totuşi el o face plastică pentru scopurile pe care le urmăreşte. Aşa a încercat s-o facă doamna prof. Simona Bazga şi în bună măsură a şi reuşit, posedând suficiente resurse intelectuale. Versurile sale traversează un puternic filon romantic, cu alte cuvinte vedem aici exprimarea cea mai actuală a frumosului. Limbajul poeziei doamnei Bazga este rezultatul utilizării particularizate a unor resurse stilistice şi prozodice oferite de limbă, cu scopul producerii de efecte artistice şi estetice. El se corelează prin capacitatea sa de a avea imagini.
Doamna Bazga are delicateţea şi originalitatea sa. Are, firesc de altfel, şi unele poticniri, slăbiciuni, neîmpliniri, de pildă o anumită obsesie pentru folosirea virgulelor acolo unde ele blochează fluiditatea versului, sau didacticismul lui „Ca” pus la început de vers, însă, pe ansambu, cartea este remarcabilă.
Cartea este apărută anul acesta la editura „Editgraph” şi este dedicată „Din suflet dragului meu fiu, Cosmin.” Din versurile din „Făptură divină” vedem o adevărată poetă.
„La mulţi ani, Femeie!
...Cu sufletul deschizi
Negritele uşi ferecate
Când mâna o întinzi
Ştergi urma de păcate.

Când ochii îţi suspină
Şi-s înecaţi în lacrimi,
Privirea ţi-e blajină,
Te-apasă multe patimi!”
Iar „Crizantema ne duce în emoţia apusului.
„Dar, apare Crizantema,
Primadona toamnei floare,
Etalându-şi diadema,
Raze în apus de soare.

Iar orchestra renumită
Se retrage, apoi piere,
Rămânând umbra-i cernită,
Într-o blândă adiere..”
A mai susţinut cartea prof. Iacob Naroş, iar prof. Icu Crăciun ne-a prezentat un scurt cadru al vieţii poetei. Au mai vorbit părintele Dan Cismaş, Ilie Hoza, Dorina Mureşan, Liviu Ursa şi desigur, Simona Bazga. Preoţii Ioan Lăpuşte şi Dan Cismaş au venit împreună cu soţiile.
La Simona limbajul se împlineşte în poezie, aşa că putem vorbi aici despre un umanism al limbii. Blândeţea limbajului ne ajută să descoperim poezia.

Comentarii

31/03/17 15:14
ady

Citat:

"Când ochii îţi suspină
Şi-s înecaţi în lacrimi,
Privirea ţi-e blajină,
Te-apasă multe patimi!”

Chiar aşa? Deci când ochii sunt înecaţi de lacrimi privirea devine blajină. Tot când ochii sunt înecaţi de lacrimi te apasă multe patimi. Şi eu credeam că e inversă condiţionarea. Asta e, limbajul poetic bată-l vina!

31/03/17 21:05
George Carp

Versul este superb! Poezia, domnule Ady, nu este la îndemâna oricui.

01/04/17 11:47
ady

Aţa este, domnule Carp. Doar că mulţi nu ştiu asta. Şi fac tot felul de şezători pentru nimic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]