Stelian Dolha, despre întâlnirea cu Radu Moldovan: Nu merg să cerşesc ceva

Liderul PNL BN Stelian Dolha, se va întâlni, vineri, cu liderul PSD BN, Radu Moldovan. Potrivit liderului liberal, nu vor fi negociate funcţii, vor fi purtate discuţii asupra proiectelor comune pe care PSD şi PNL le derulează în judeţ.

,,Eu cred în înţelepciunea amândurora, că da, avem proiecte comune pe care trebuie să le continuăm, atât la nivel de Consiliu Judeţean, cât şi la nivel de primării, primării ale noastre, croite şi formate pe USL, pe care trebuie să le ducem mai departe. Eu asta o să susţin, dar, urmează un dar, liberalii sunt în opoziţie, ei sunt la putere. Acum, dacă eram un partid de milogi, rămâneam la guvernare, dar am spus că nu suntem un partid-satelit al familiei şi al PSD. Eu cred că mă duc şi aici pe picior de egalitate. Pentru că nu merg să cerşesc ceva, ci doar să menţinem, acolo unde cred că trebuie menţinute, toate alianţele noastre, pentru bunul mers al acestui judeţ, pe proiecte comune pe care le avem. Nu vom negocia funcţii, mergem pentru alte negocieri, pentru proiecte, nu pentru funcţii', a spus Dolha.

La întrebarea unui jurnalist ce se va întâmpla cu directorii de instituţii deconcentrate susţinuţi de liberali, cât timp vor rămâne în funcţii, Stelian Dolha a răspuns:

,,E grea întrebarea. Eu nu pot anticipa pentru cât timp aceştia vor rămâne în funcţii.Eu am spus un lucru: dacă aş fi ministru aş face altceva, aş face o evaluare a lor. Dacă sunt competenţi şi dacă instituţia aia a făcut progrese în perioada aia, i-aş menţine. Dacă nu, să-i demită. Să facem o analiză bazată pe profesionalism. Hai să avem odată şi odată nişte directori bazaţi pe altceva sau având alte criterii în spate. Putem să facem evaluarea asta şi să creăm nişte instituţii deconcentrate cu performanţă”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]