Stelian Dolha: Modificările aduse la Legea pajiştilor le dau serioase bătai de cap agricultorilor

Copreşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, membru în Comisia de agricultură, vorbeşte într-o postare pe pagina sa de Facebook despre modificările aduse la Legea pajiştilor. Dolha spune că "îmbunătăţirile" aduse în Senat le dau serioase bătai de cap agricultorilor şi nu numai.

"Legea pajiştilor 34/2014 s-a întors din nou în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor, după ce a trecut prin Senat şi s-a ales cu nişte ,,îmbunătăţiri” care le dau serioase bătai de cap agricultorilor şi nu numai lor. În noua variantă subvenţia ar lua-o proprietarul şi nu utilizatorul efectiv. De aceea, în Comisia de agricultură am convenit să revenim la formula cu utilizatorul ia subvenţia, pentru a nu ne trezi că iau din nou banii proprietari aflaţi, să spunem, la etajul 10 într-un bloc în detrimentul celui care foloseşte terenul.

O altă modificare pe care o propunem şi o vom dezbate în următoarea şedinţă este derogarea termenului până la care autorităţile locale au obligaţia să realizeze amenajamentele pastorale. În vechea formulă termenul era 1 ianuarie 2016, unul nerealist în condiţiile în care procedura e complicată, are lacune şi doar 2% dintre UAT-urile din ţară au reuşit să o realizeze", scrie deputatul PNL pe pagina sa de Facebook.

Comentarii

30/10/15 17:13
agricultor

Domnule Dolha, a fi proprietar este un lucru absolut legal, garantat de Constitutie indiferent la ce etaj stai. Daca un proprietar care detine teren si executa toate lucarile de intretinere, fertilizare, protectia mediului s.a. si-l ofera avantajos ( acceptabil) unui detinator de animale care nu are in proprietate teren, care ar fi problema?! Stiti oare cate ore de munca si investitii necesita mentinerea in circuitul agricol al unei pajisti, care sa aiba surse de apa si sa dea randament? Proprietarii ar trebui sa renunte la dreptul lor si sa le ofere gratis terenul si subventiile aferente unor arendasi, numai sa ca s-a hotarat asa ceva intr-un birou de niste domni mai putin informati pe probleme de agricultura?! Sustineti ca sunteti liberal dar incercati sa blocati relatiile economice firesti care se creaza natural in agricultura, mai mult aveti o problema cu proprietarii. Ca sa intelegeti, subventiile pentru animale le i-a cel care detine animale iar cele pentru teren ar trebui sa le ia proprietarul acestuia cu conditia sa-l mentina in circuitul agricol la standardele stabilite. In rest piata regleaza cererea si oferta sunt multe cazuri cand terenurile au fost oferite spre pasunat sau alte scopuri agricole gratuit celor care detin animale si nu au teren, dar in schimb au forta de munca, tot mai rara in agricultura! Cred ca stiti datele statistice din BN despre cati proprietari de animale nu au teren in proprietate? Daca nu stiti intrebati directorul APIA care o sa va lamureasca cum unii proprietari de terenuri produc furaje sau pasune si le vand celor cu animale.
Ca sa faceti o lege buna trebuie sa stiti concret, fenomenele ce au loc in societate si conexiunile economice reciproc avantajoase ce se creaza in mod natural intre diferiti fermieri, fara a afecta dreptul la proprietate.

01/11/15 11:20
CETATEAN DE BIS...

Mai oameni buni,
Este foarte corecta ideia ca " subventia s-o ia cine munceste terenul " , dar sa nu uitam ca "cel care munceste"... trebuie sa aiba mai intai "un teren", ca nimeni nu i-l va da lui... sa-l foloseasca si sa culeaga niste "roade" ... asa... de-a gratisul.
Nu exista decat doua variante:
- Fie acest "lucrator de terenuri" sa fie obligat de lege , sa nu poata lua terenurile in lucrare decat numai cu contracte de arenda si care prin ele sa fie stipulate ferm care este cota din subventie care trebuie sa mearga catre proprietarul de drept, sau care trebuie sa fie chiria pentru terenul luat in arenda ( si care in nici un caz nu trebuie sa fie neglijabila si in defavoarea proprietarului de drept ) ;
- Fie, aceste terenuri, de fapt sa fie lucrate pentru si in numele proprietarilor, care din varii motive, nu pot efectua ei aceste lurari si in numele lor, o fac acesti ... prin intermediul acestor " lucratori" ( zilieri sau sezonieri ) .
Cine credeti Dvs ca va fi de acord, sa dea cuiva terenurile in "lucru"... si arendatorul" ... sau cine le lucreaza... sa nu plateasca nimic proprietarului de drept, sau sa-i dea acolo o suma derizorie... ? NIMENI .
Una este ca terenurile respective sa stea in nelucrare si atunci sa nu beneficieze de nici o subventie si alta este ca terenurile sa fie lucrate, indifferent de catre cine si cum anume.
Deci, teoria ca " subventia sa fie luata de cine lucreaza terenul"... se interpreteaza in sensul ca fiecare proprietar si-l lucreaza el personal, sau prin intermediari, care pot fi arendasi sau "simpli " ... lucratori zilieri ori sezonieri, pentru si in numele proprietarilor.
Stati linistiti, ca nici un proprietar nu va fi de acord ca pe terenul lor, cineva sa faca "sc..la mare"... ( iertai expresia ) .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]