Stelian Dolha: Premierul şi ministrul de finanţe - figuraţie de şcolari prinşi cu temele nefăcute

Ministrul de Finanţe al României, doamna Ioana Petrescu a dat luni, în compania şi cu concursul larg al premierului Victor Viorel Ponta o reprezentaţie jalnică la Cotroceni.
Prestaţia doamnei ministru, care n-a fost în stare să ofere cel puţin câteva răspunsuri argumentate cu cifre la întrebările legate de acoperirea impactului fiscal creat de reducerea CAS oferă o perspectivă halucinantă a mediocrităţii celor mandataţi să conducă ministere cheie în România. Imaginea de şcolăriţă prinsă nu doar cu temele nefăcute, ci şi cu serioase şi sistematice carenţe de pregătire nu este al unui funcţionar oarecare, ci tocmai a ministrului adus în Guvern pentru CV-ul său spectaculos în materie de studii economice.

Lipsa unui studiu de impact privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, folosirea unor argumente emoţionale în locul analizelor de sustenabilitate, gen ”reducerea CAS e o măsură în care cred din tot sufletul ,, ori repetarea la nesfârşit a unor refrene, cum că scăderea CAS-ului va fi compensată prin creşterea gradului de colectare, trădează amatorismul şi diletantismul periculos al acestui ministru dar şi al premierului care l-a numit şi-l păstrează în funcţie. Premier care, trădând o lipsă de pregătire economică elementară pentru şeful unui guvern a avut un moment de stupoare când a fost întrebat cum va compensa pe lângă deficitul generat de CAS şi deficitele de aproximativ 6 miliarde generate de consolidarea fiscală asumată prin aşa numitul MTO ( asigurarea obiectivului bugetar pe termen mediu, asumat de orice stat UE) şi a replicat că “lucrează la asta”.

Ţinând cont de tot acest spectacol al incompetenţei oferit ieri prin difuzarea de către Cotroceni a înregistrărilor consultărilor pe tema CAS este evident că păstrarea unui asemenea ministru de carton, care şi-a demonstrat lipsa de competenţă şi neînţelegerea majoră a fenomenului macroeconomic este cu totul deplasată, de natură a stârni o îngrijorare majoră mediului economic şi se impune demiterea neîntârziată a acestuia.

Este îngrijorătoare în egală măsură lipsa de înţelegere a unor fenomene economice demonstrată de Victor Viorel Ponta, omul care îşi doreşte să fie preşedintele României şi care manevrează periculos, în prezent, butoanele decizionale ale guvernului acestei ţări.

Preşedinte PNL Bistriţa-Năsăud,
deputat Stelian Dolha

Comentarii

15/07/14 12:24
Vizitator

Dupa prestatia mai mult decat lamentabila char dezastroasa a lui Ponta insotit de ministrul de finante, d-na Petrescu la intalnirea de la Cotroceni cu presedintele Basescu pe teme economico-financiare legate de reducerea CAS, visul ca Ponta sa ajunga presedintrle Romaniei s-a transformat intr-un cosmar pentru multi, chiar si dintre simpatizantii PSD. Si pentru ca, vorba proverbului: “prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” imediat dupa intalnirea de la Cotroceni, Ponta s-a apucat sa faca declaratii cum ca presedintele Basescu a folosit un limbaj badaransec, jignitor ceea ce l-a determinat pe presedinte sa dea publicitatii continutul dialogului purtat in timpul intalnirii. Astfel a putut vedea o tara intreaga ca Ponta minte precum respira. Nici vorba de ton jignitor in acel dialog. Probabil Ponta care nu intelegea termenii economici credea ca presedintele il injura. Mai degraba Ponta a fost badaran cu doamna ministru cand la un moment dat a spus ca “ea nu stie ca atunci nu era in tara”. Dar la Ponta badarania este ceva obisnuit. Nu demult de adresa unei alte doamne ministru in acelasi mod badaranesc, cu expresia “Tu ce faci, fă Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”, dupa care a mintit ca el nu a spus asa ceva.
Dar, fiecare pasare pe limba ei piere. Pentru mai multe detalii despre situatia penibila in care s-a aflat premierul Ponta si ministrul de finante, Ioana Pertescu la intalnirea de la Cotroceni, vezi: http://www.gandul.info/politica/gandul-va-prezinta-inregistrarea-intalni...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5