Stolojan, al treilea premier virtual

Colegiul Director al PD-L l-a validat, în unanimitate, pe Theodor Stolojan drept candidat al formaţiunii pentru funcţia de premier. De asemenea, staff-ul PD-L a aprobat şi Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012, care a fost lansat oficial în cadrul Conferinţei Naţionale a PD-L. Sub egida “Gândim Altfel”, democrat-liberalii susţin că obiectivul strategic fundamental pe termen lung “este un standard de viaţă european pentru cetăţeni”. PD-L promite până în 2102 ca salariul mediu să ajungă la 900 euro, iar pensia medie să fie de 405 euro, de asemenea, salariul minim este prognozat la nivelul de 50% din salariul mediu.

PD-L doreşte să introducă şi o pensie socială minimă care să-i scoată din sărăcie pe pensionarii cu pensii mici. PD-L propune în programul de guvernare ca 6% din PIB să fie alocaţi educaţiei, de asemenea, anunţă îngrijiri medicale la un nivel calitativ superior, dar şi măsuri speciale pentru securitatea socială.

La Conferinţa Naţională a PD-L, derulată ieri la Bucureşti, a participat şi o delegaţie de 100 de membri bistriţeni, condusă de deputatul Ioan Oltean. Chiar dacă evenimentul de la Sala Palatului a reprezentat şi lansarea oficială a candidaţilor, PD-L BN nu a putut prezenta decât nominalizările pentru Camera Deputaţilor, cele pentru Senat fiind amânate pentru săptămâna viitoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5