Stop bullyingului în şcolile bistriţene! Tibi Uşeriu, ambasador al proiectului: Cred că sunt dovada că, dacă vrei cu adevărat, poţi să te schimbi

Proiectul „Stop bullyingului în şcolile bistriţene!” a fost lansat oficial, la Palatul Administrativ, în prezenţa comisarului şef de Poliţie Mihai Lupşa, şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, a subprefectului Ciprian Ceclan, a vicepreşedintelui Vasile Puica – preşedintele ATOP, a inspectorului şcolar general Camelia Tabără şi a directorului CJRAE B-N – Luciana Sidor. Nu puteau lipsi de la acest eveniment voluntarii de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa şi ambasadorul acestui proiect, Tiberiu Uşeriu de la Asociaţia Tăşuleasa Social.

„Am pornit de la o necesitate şi am dorit, în primul rând, să creştem siguranţa elevilor şi a profesorilor în unităţile şcolare, precum şi să scădem delicvenţa juvenilă atât în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, cât şi în zonele adiacente acestor unităţi.Am desfăşurat o serie de activităţi preliminare alături de parteneri şi le mulţumesc încă o dată, a declarat comisarul şef Mihai Lupşa.

Subprefectul Ciprian Ceclan a punctat faptul că au fost derulate deja patru întâlniri pe această temă, subiect care a fost dezbătut în Bistriţa-Năsăud înainte de a fi legiferat. „Pot să spun că am fost cu un pas înaintea legiuitorului. Îi mulţumesc lui Tibi Uşeriu că este ambasadorul acestui proiect şi nu cred că exista o altă persoană care să poată promova acest proiect mai bine ca el. Pe lângă iniţiativa autorităţilor, pentru a stopa bullyingului, cel ami important este să avem iniţiativă încă din familie”, a declarat Ciprian Ceclan.

Vicepreşedintele Vasile Puica, în calitate de preşedinte ATOP,  a ţinut să precizeze că, şi de această dată, Consiliul Judeţean va susţine acest proiect, menţionând că „aşa cum creştem şi educăm generaţia actuală, aşa vom avea şi societatea de mâine”.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a precizat că bullyingul este un fenomen prezent, din păcate, în şcolile din Bistriţa-Năsăud, iar variantele lui de manifestare se diversifică. „Noi suntem din ce în ce mai neputincioşi. Prezenţa Poliţiei în aceste ore, prezenţa specialiştilor şi a colegilor CJRAE nu poate decât să genereze metode şi soluţii prin care să ajungem la cât mai mulţi copii şi să rezolvăm cât mai multe din probleme. Îmi doresc ca, dincolo de elemente expozitive, de prelegeri, de prezentări, în care de regulă îi avem implicaţi pe cei mai buni copii care au înţeles mesajul, să ajungem în toate şcolile şi mai ales în cele unde sunt probleme mari, generate de un anumit mediu familial care nu dă copilului educaţia corespunzătoare. E extrem de important să le spunem copiilor că o joacă aparent nevinovată poate să genereze lucruri extrem de grave”, a declarat prof. Camelia Tabără.

Directorul CJRAE, Luciana Sidor, a menţionat că instituţia are un rol esenţial în acest proiect, prin intermediul consilieri şcolari urmând să fie derulate activităţi în cât mai multe şcoli din mediul rural şi urban.

Nu în ultimul rând, Tibi Uşeriu de la Tăşuleasa Social, ambasador al proiectului, a recunoscut că şi-a pus întrebarea dacă este cea mai potrivită persoană pentru a promova o asemenea temă. „În 1986, eram prins că am furat o bicicletă şi dus la Poliţie. A fost pentru prima dată în viaţa mea când am făcut cunoştinţă cu Poliţia şi cu acele instrumente prin care ei încercau să ne cuminţească. Sincer, aş fi preferat să fiu bătut de acel domn decât să fiu dat pe mâinile mamei. Bineînţeles, de atunci nu am mai furat nicio bicicletă, dar după 10 ani eram dus din nou la seţcia de Poliţie din Bistriţa fiind anchetat de cei de la Interpol, iar mai târziu arestat pentru 30 de zile, în acel sediu al Poliţiei din Bistriţa. Câţiva ani mai târziu, în anul 1999 eram condamnat la detenţie, mulţi ani, dintre care am şi executat 10 ani. În 2019 fac parte dintr-un proiect derulat de Poliţia din Bistriţa-Năsăud şi cred că orice cuvânt mai departe ar fi de prisos. Atât cât pot, mă voi implica în acest proiect. Cred că sunt dovada că, dacă vrei cu adevărat, poţi să te schimbi. Schimbarea pleacă în primul rând de la noi, în acea perioadă, nu am avut ajutorul cum se poate astăzi, ca să poţi să fii adus pe o direcţie mai bună. (...) Noi atunci nu îi spuneam bullying dacă se întâmpla ceva la şcoală, dar de la lucruri mici se pleacă la lucruri mari, şi în partea infracţională”, a spus Tibi Uşeriu.

De altfel, Tibi Uşeriu, dar şi elevi de la C.N. „Liviu Rebreanu” sunt protagoniştii unui spot video pe această temă, care va fi difuzat în toate şcolile bistriţene, dar şi în mass media.

***

         Subcomisarul de poliţie Mihaela Schreiner, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, a prezentat reperele acestui proiect, pe care l-a încadrat într-un context european odată cu preluarea Preşedinţiei de către România a Consiliului Uniunii Europene. Aceasta a menţionat că iniţiativa legislativă care a definit bullyingul şi încadrarea acestui fenomen ca violenţă şcolară s-a materializta prin completarea Legii 1/2011 a Educaţiei Naţionale.

         „Acest concept de bullying nu are traducere în limba română, printr-un singur cuvânt. Este un comportament repetat şi intenţionat prin care agresorul îşi persecută, răneşte, intimidează victima verbal, emoţional şi/sau fizic. Sub umbrela bullyingului întâlnim acţiuni de genul tachinare, glumiţe, porecle, bârfe, ameninţări. Bullyingul emoţional se concretizează în intimidare folosind gesturi, excludere socială, ignorare sau izolare. Bullyingul sexual înseamnă hărţuire, atingere, fotografii compromiţătoare, email-uri, graffiti, avansuri sexuale. Bullyingul se concretizează în a bloca calea cuiva, a-l lovi, a-l împinge, a-i pune piedică. Deposedarea de bunuri este o formă de bullying. Când elevii îşi ascund între ei bunurile, şi le fură. Nu în ultimul rând, avem bullyingul online - cyberbullyingul – cu mesaje insultătoare pe telefom, computer, prin email-uri, fotografii compromiţătoare”, a explicat subcomisarul Mihaela Schreiner.

         Potrivit acesteia, efectele sunt profunde atât pentru victimă, cât şi pentru agresor sau pentru martori, cei trei actori implicaţi în acest fenomen.

         „De aceea am hotărât să iniţiem şi să implementăm la nivelul judeţului, în toate şcolile, acest proiect de prevenire, de conştientizare a efectelor bullyingului şi, sperăm noi, de reducere a fenomenului. Până în momentul de faţă au fost realizate câteva din activităţile prelimiare ale proiectului, care a început în noiembrie 2018, şi ca va dura până la sfârşitul anului şcolar, iulie 2019”, a adăugat Mihaela Schreiner.

         În fapt, într-o primă etapă a fost lansat un sondaj de opinie, fiind distribuite 700 de chestionare pentru elevii din clasele VI-VII şi IX-X. Această cercetare îşi propune să afle de unde se porneşte în reducerea fenomenului de bullying, din perspectiva cantitativă. Ulterior, vor fi derulate activităţi preventive cu elevii de la clasele de gimnaziu şi liceu din toate şcolile judeţului Bistriţa-Năsăud prin lectorate, expuneri la clasă, la orele de dirigenţie, educaţie civică. Lectori vor fi poliţiştii de prevenire şi de ordine publică. Atunci vor fi promovate spotul video realizat de IPJ şi Tibi Uşeriu, spoturi video realizate de Poliţia Română, materiale preventive, un ghid de prevenire a bullyingului pentru părinţi, urmând să fie explicată şi aplicată metodologia de intervenţie în caz de bullying.

         Sub sloganul „Exprimă-te prin sport, nu prin violenţă”, în luna mai, în Parcul municipal Bistriţa va fi organizat crosul antibullying, la care sunt aşteptaţi să parrticipe elevi şi profesori, iar în luna iunie, la Palatul Culturii va fi organizat un eveniment mai amplu, un spectacol la care sunt invitaţi să participe elevi din şcoli/cluburi de sport (tenis, balet, karate, judo, dans sportiv/popular), având menirea de încurajare a elevilor de a practica sportul ca alternativă sănătoasă la activităţile din sfera delicvenţei juvenile.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]