Stră-strănepotul lui Jules Verne, la cules de struguri în Lechinţa

Urcând pe drumuri de hotar, şerpuind prin plantaţii de viţă-de-vie, mirosind a struguri copţi şi a must proaspăt, îmi vin în minte câteva versuri ale poetului „primelor iubiri”: „Era o podgorie acolo, poate un han/ Era şi o hrubă acolo, poate cu vin/ Sorbită-n adânc cu trepte-n declin,/ Era o podgorie, poate un han/ Şi poate visam, dar cred că priveam”.
Era într-adevăr o podgorie în urmă cu mai bine de 30 de ani. Dealurile de la Cofenberg erau lucrate, cultivate, întreţinute, erau zeci de hectare plantate cu viţă-de-vie. Era, într-adevăr, o privelişte de vis. În primii ani de după 1989, şi această zonă a fost lovită de un uragan uman. Suprafeţele au fost distruse, pârjolite de nepăsarea oamenilor. După câţiva ani, când zona Cofenberg s-a odihnit, au intrat adevăraţii lucrători şi iubitori ai pământului. Veluţ Mureşan, de câţiva ani, s-a luat la „trântă” cu dealurile de aici. Le-a readus în starea lor de bună producţie. 35 hectare au intrat pe mâini bune. De câteva zile au venit în plantaţie culegătorii, după ce, din primăvară până acum, cele 16 hectare de vie pe rod, precum şi celelalte suprafeţe au fost îngrijite aidoma pruncului din leagăn. Kis Ilona a învăţat bine secretele viţei-de-vie respectând, după carte, fiecare verigă tehnologică.
La cules, l-am cunoscut pe românul-american Adrian Wagner, stră-strănepotul lui Jules Verne. Locuieşte la vreo 160 km sud de New York. De mai mulţi ani îşi duce traiul acolo, în America. Se mândreşte însă cu rădăcinile româneşti, din Nuşeni, şi prin înaintaşii lui, bunica bunicii sale fiind rudă apropiată cu scriitorul francez. Ne-a demonstrat-o rememorând arborele genealogic. Nu este o ficţiune, nu este o poveste ca atâtea altele ale marelui romancier francez. A venit acasă în România şi iată, acum, invitat la cules de struguri. Este încântat de ceea ce vede pe dealurile Lechinţei. Dealuri care dau rod, struguri care-ţi inspiră multă sănătate, interlocutorul nostru este bucuros şi se simte fericit în mijlocul oamenilor. „Prietenul meu Veluţ m-a invitat la cules. Am venit şi nu-mi pare rău. Îmi fac norma, măsura fiind găleata pe care o descarc în container. Este minunat aici, aerul curat şi ozonat, zona aceasta în care miroase a struguri. Faţă de betoanele şi zgârie-norii din America, aici parcă trăiesc într-o altă lume”.
Întâlnim aici vreo 20 de culegători din localităţile învecinate. Alin Pop are şi o altă misiune. Pregăteşte la ceaun masa de prânz. Fiecare culegător, pe lângă sâmbria zilnică, primeşte şi o masă caldă. Acum când „siretiul” este în toi, oamenii sunt la cules. Strugurii sunt transportaţi la cramă, aici urmând întregul proces de fermentaţie până când vinul ajunge pe masa consumatorilor.
Este greu să ajungi în Cofenberg. Deocamdată, pare a spune Veluţ Mureşan. Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian a promis şi acesta se ţine de cuvânt, modernizarea-asfaltarea acestui drum agricol care va ajunge până în Ţigău şi de acolo mai departe. Ne-ar ajuta foarte mult fiindcă dorim să începem lucrările de amenajare în vie a unei crame. Dar asta numai după ce drumul va fi asfaltat spre a putea intra cu utilajele şi maşinile grele. O cramă în mijlocul podgoriei. Cu săli de protocol, de degustare, cu spaţii speciale pentru păstrarea la temperatură constantă a vinului. Aşadar, la Lechinţa, Veluţ Mureşan produce vin şi pâine, firma Paulaner este deja foarte cunoscută în judeţ şi în ţară. Pâine şi vin, marca Veluţ Mureşan, o asociere cum nu se poate mai fericită.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]