STRIGĂTUL SINGURĂTĂŢII

*
Din ochii toamnei
genele ierbii ascund
lacrimi de rouă –
iubirile ca frunze
sub talpa amintirii

*
Lacrima toamnei
în surâsul primăverii
pe chipul iernii –
insule de amintiri
în oceanul uitării

*
Mă strivesc gânduri
desprinse din bolţile
tăcerii adânci –
nufărul galben gazdă
pentru un fluture alb

*
Cine alege
alergând după puţin
culege nimic –
întunericul din zi
şi lumina din noapte

*
Ochii mei singuri
ferestre deschise spre
râul tăcerii –
peste canalul vieţii
trecătoarele gânduri

*
Valea tăcerii
trezită de urletul
deznădejdiilor –
pironită în scaieţi
iubirea se destramă

*
La carul din şură
doar păianjenii la jug
trag anii pustii –
lin un câine-şi târăşte
prin ocol bătrâneţea

*
Singur cocorul
cu aripile-mi prinde
marea tristeţe –
spre zarea îngheţată
ea-mi rămâne fidelă

*
Cu negru şi alb
penajul cocorilor
cuprinde zarea –
prin dansul maestuos
tulbură infinitul

*
În toamna rece
doar ţipăt de pescăruş
atinge valul –
între mine şi mare
covor din scoici şi alge

*
În umbra nopţii
din palidul corn Luna
strigă tăcerea –
în ritmul secundelor
paşii mei scurmă colbul

*
Ochii mei captivi
în marea înstelată
după chipul tău –
ţipătul cucuvelei
îmi spune că sunt singur

*
Târziu în noapte
navigăm împreună
pe cer înstelat –
printre astrele nopţii
doar gândul meu vagabond

*
Dansul trestiei
în vântul toamnei târzii
clatină dorul –
îmi înfloresc retina
din depărtări câţiva fulgi

*
Pe multiple căi
din vibraţii cosmice
mii de timpane –
în grea singurătate
strigătul poetului

*
Mai întâi lumina
femeia ca fulgerul
apoi tunetul –
îi dăruie aripi noi
marea singurătate

*
Din copacul trist
pe covorul arămiu
ultima frunză –
prins vestitorul iernii
leapădă alba haină

*
Umbrele serii
în geamul deznădejdii
dezleagă gânduri –
ca din nori un păianjen
taie abrupt tăcerea

*
Călcăm trecători
singurând prin viaţă
vremelnicul vis –
spre izvorul luminii
paşi timizi printre umbre

*
Între tic şi tac
dâra unei stele
brăzdează ochii –
scurmă adânc tăcerea
în gândurile mele

*
Plutoane de griji
peste râul vieţii
bat pasul pe loc –
intrând în rezonanţă
din pod mortar de idei

*
Din malul abrupt
pietrele cheamă umbra
în râul adânc –
mărgăritar argintiu
scânteiază în vaduri