Sub cerul literei

Cu un vitraliu din castelul de vânătoare de la Lapuşna, ce tronează pe copertă, la Editura Dacia XXI, din Cluj-Napoca, în colecţia coordonată de Ion Vădan, a apărut volumul “Vânătoare cu şoim”, semnat de Melania Cuc.

După cărţile de poezie, Melania se întoarce la tabletele şotron, curent care îi aparţine şi o defineşte.

O bucurie a sufletului, prin doze de pastile-cuvânt, prin care răzbat valuri de mentă în oceanul galactic plin de silabe trecute prin urechile acului cu care cos note la partitura destinului. O vânătoare a păsărilor cu aripi din plastic de calitate extra. Imagini şoc ale vremurilor vremuite, pe care Melania le aduce ofrandă întru aşteptarea fiului risipitor dornic de gloria

mondială, aşa cum stau stratificate întâmplările, pe sub osul frunţii, în atelierul de creaţie al scriitoarei, acolo unde scrisul se completează cu imaginea heruvimilor pictaţi în grădina Archiudului.

Melania Cuc

Pastile precum spuma sunetelor sunt note pe partitura orchestrei neamului, o clipă a fericirii sunetului clopotului eternităţii care alungă vrajba întru pacea constelaţiilor carului infinit. Vorba bună a scriitoarei se prelinge din suflet pe limbă ca un vestitor al destinului în lapte-ndulcit. Apoi revine în inimă şi coboară în degete, apoi în laptopul modernităţii, apoi în cartea tradiţionalului. În aceste scrieri, fragede ca roua de vară, întâlnim dansul de nuntă al slovei în care rătăcim întru ascultate, pe ritm de samba. Poeme în versuri în care descoperim, în fereastră, muşcata dă flori de cais a literaturii. Întrebări nerostite ale gândului-fulger din turn de biserică, a rugăciunilor cântate de preoţii credinţei străbunilor. Până şi harta cerului se lasă pe jumătatea plină a potirului cu mir limpede. Din icoană în altă icoană, sfinţii îşi poartă mâinile

peste piepţii cămăşii, făcând semnul crucii eterne.

O carte postmodernă în care vieţuiesc bunica, cea care ne-a legănat cărările copilăriei, cu personajele-robot a zilelor apocaliptice. Cuvinte gătite în rochie prelungă de seară, întru aşteptarea duminicii întâlnirii cu mirele cititor.

Melania Cuc aduce armonie între cuvinte în grădina vieţii. Aici liniştea este imperială, iar eroii culeg fragii salbatici ai lumii. Vânătorii de şoimi din deşertul Iudeei sunt atenţionaţi prin codul portocalei soarelui. Legăturile de rudenie, biografii înrămate, conexiunile imaginare sunt aduse în stare pură, precum lacrima prinţesei din turnul de fildeş, salvată de puterea cuvântului.

“Cercul se strânge-n cenuşa fierbinte ca o poruncă de înrolare la oastea îngerească. Peste pervazul cu lutul albastru, stă mama şi basmaua sa transpirată. Plâng fără lacrimi propriile-mi cuvinte, ca un copil abandonat în uşa orfelinatului cu pedagogi fără minte. Gesturile de împotrivire la ceea ce va să fie, sunt trecute cu litere nevăzute în bătrâna Psaltire. Toţi cei patru stejari din cele patru colţuri de casă, sprijină în locul meu, cerul peste care am aruncat un văl transparent de mireasă”.

Întâlnim primăvara printre cuvintele care gestează în brazdă. Nimic din cotidianul contrastelor nu îi scapă din vedere scriitoarei, prietenă cu cerbiii ce-şi foşnesc coarnele moi prin aerul tare al pădurii de alge.

Doar la Melania Zeul cel bun trece pe trotuarul celălalt, cu iubita la braţ. Doar ea poate sta cu Precista să bea cafea cu lapte şi răfoid cartea adevărului. fără frică cărţile arse de inchiziţie. Adică scriitoarea dragă inimii noastre reuşeşte să şteargă păcatele mai vechi, prin limbajul nou din mesajul de dragoste de mamă sunt identice cu perlele japoneze.

Melania zugrăveşte în culori vii, iar florile din geamul cărţii îşi deschid petalele în file din codex aureus. Prin ochii ei adie vorba calmă şi bună, cu care navigăm întru descoperirea insulei paradisiace. Dincolo de sistemul alphabetic, traversăm deşertul acesta, iar secundele aduc o inflaţie de sentimete. Vânătoarea este în toi, iar prada se lasă precum o mireasă, aşteptată, dorind cuvinte amăgitoare, care răsună prin codrii cărţii, unde se învârt cerul şi pământul. E seara de bal iar menestrelul se roagă pentru cetatea întreagă. Imagini răsturnate deodată aduc Cerul acasă, iar Melania Cuc ne şopteşte de dor la chitara cu coardele alfabetului.