La noi

În suferinţă

Mă refer la limba latină, ca disciplină de învăţământ.
Majoritatea covârşitoare a elevilor care intră în liceu, habar nu au de limba latină, deşi în clasa a VIII-a au prevăzută în orar o oră pe săptămână a acestui obiect.. Pentru dascălul de română aceasta înseamnă o oră în plus, mascată, pentru gramatică sau literatură română. Iată de unde se iscă vina pentru aruncarea în derizoriu a acestei limbi. Iată de ce nu puţini elevi nu ştiu sau nu sunt convinşi că limba română e de origine latină, că face parte din „ginta latină”. Iată de ce unii adolescenţi preferă gluma că poporul român a rezultat dintr-o combinaţie de homosexuali: Decebal şi Traian…
Am „aruncat” o întrebare la o clasă de profil filologie: Este utilă sau inutilă învăţarea limbii latine în şcoală ?
Răspunsurile m-au surprins pentru „da” şi m-au lăsat impasibil pentru „nu”.
Melisa C.: „Aforismele latineşti au o însemnătate aparte şi le poţi folosi în vorbirea cotidiană. Expresii precum „ab libitum”, „ab origine”,„ alea iacta est” (câteva dintre cele pe care le-am învăţat în anul acesta) sunt preferatele mele şi îmi place să le folosesc. Apreciez faptul că limba latină se învaţă în şcoli.”
Sau, Alexandra B.: ”Sunt foarte bucuroasă că programa ne permite această materie, mă simt bine, aflând despre istoria strămoşilor, istoria limbii mele, mă simt foarte mândră când pot utiliza câte un cuvânt sau sintagmă latinească.
Sau, Sergiu C.: „Afirm cu toată tăria că această materie este una dintre preferatele mele, datorită valoroaselor expresii latineşti pe care le conţine.”
Sau, Naomi P.: „Expresiile latineşti ne captează şi ne fac să dorim să ne perfecţionăm în spiritul lor.”
Dar şi Izabela G.: „Nu zic că e inutilă, dar nici utilă, aşa că prefer să aleg varianta că este inutilă.”

Şi când te gândeşti că primul premiu internațional pentru literatura română se datorează limbii latine, limbă astăzi adesea în suferință, neglijată (mai cu seamă în şcoli).
Se întâmpla acum 135 de ani, la Montpellier. Laureatul: Vasile Alecsandri, acel „rege al poeziei”, cum îl numea Eminescu în „Epigonii”. Fusese un concurs de poezie dedicat limbii latine şi finalizat în 1878 în oraşul de pe malul francez al Mediteranei. Au participat la concurs 550 de poeți din lumea latină. Şi a câştigat bardul de la Mirceşti, iar în săptămâna serbării s-au adunat acolo 60.000 de mii de iubitori ai acestei limbi (considerată azi de prostime „limbă moartă”), însuflețiți de nevoia fraternității latine.
Poezia premiată – „Cântecul gintei latine” – a devenit îndată text al melodiei compusă de Marchetti şi repede tradusă în franceză, provensală, italiană, germană, retoromană (ulterior, Iosif Vulcan o traduce în maghiară) şi polonă. Cupa trimisă la Mirceşti se află acum la Biblioteca Academiei Române.
Reproduc prima strofă: „Latina gintă e regină/ Într-ale lumei ginte mari:/ Ea poartă-n frunte-o stea divină/ Lucind prin timpii seculari./ Menirea ei tot înainte/ Măreț îndreaptă paşii săi,/ Ea merge-n capul altor ginte/ Vărsând lumină-n urma ei.”
În spațiul românesc al anului 1878 a fost îndată publicată în „Convorbiri literare”, „Gazeta Transilvaniei”, „Presa”„ Războiul”, „Timpul”, „Familia”, Steaua României”.
La Iaşi, strada Sf.Ilie e rebotezată, primind numele Vasile Alecsandri, la Teatrul Național din Bucureşti îi este dedicat un bal grandios, în cadrul căruia un cor de 200 de persoane interpretează „Cântul gintei latine”, pe muzica lui Marchetti.
Manifestările aveau şi un substrat politic. După cucerirea independenței de stat a României, armata rusă, stabilită în țară şi la Bucureşti, în speță, nu se da întoarsă acasă, ruşii ar fi poftit să rămână definitiv pe spinarea tânărului stat român.
Nu întâmplător, în iunie 1878, în revista „Convorbiri literare” se observa astfel: „Grivița şi Montpellier sunt astăzi două nume nedezlipite şi deopotrivă scumpe românilor, căci reprezintă două victorii strălucite, prin care românii au afirmat dreptul şi voința lor de a fi în lume.” Elena Cuza, care se afla în exil, îi scrie poetului: „…iată gloria militară şi gloria literară (…). Este aceasta o dublă încoronare pe fruntea nefericitei noastre patrii !”
Cornel COTUȚIU

PS. Se cuvine să menționez că o parte din datele inserate în textul de mai sus le-am luat din broşura plurilingvă, alcătuită de către eminentul cărturar Constantin Mălinaş la Centenarul comemorativ dedicat poetului.
C.C.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5